Cu drumul de la Gura Humorului curăţat gospodăreşte, nu doar pentru maşini, ci şi pentru sănii şi oameni, Mănăstirea Voroneţ a oferit încă de departe, marţi, 18 decembrie 2012, o primire prietenoasă numeroşilor săi oaspeţi.
Deoarece, în ciuda zăpezilor şi gerurilor acestei ierni de pomină, surorile şi fraţii întru Domnul, precum şi închinătorii au făcut neîncăpător paraclisul locaşului, unii chiar ascultând de afară slujba de comemorare a primului său stareţ, celebrată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în această zi mare înaintea marii Sărbători a Naşterii Mântuitorului, înscrisă în calendarul creştin-ortodox cu numele Sf. Cuv. Daniil Sihastrul. Astfel au venit şi acum, cei mai mulţi la fel ca şi în ceilalţi ani, maicile stareţe stavrofore Benedicta (Vatra Moldoviţei), Paraschiva (Humor), Marina (Probota), stareţii Justin (Bogdana), Varlaam (Dejani), Pantelimon (Arşiţa), protopopul de Câmpulung Aurel Goraş, preoţii slujitori Emilian (,,Sfinţii Împăraţi” Humor), Vasile (Voroneţ), Ioan (Bosanci), Andrei (Boureni), Ilie Bogatu (Arhiepiscopie), diaconii Mircea Nicoară (Bogdana), Cornel Oprişan (,,Sf.Ioan” Suceava), Mircea Leţiu, director-general al firmei din Satu Mare care poartă răspunderea lucrărilor de construcţie în desfăşurare aici, Aurel Buzincu, director al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Suceava, Carmen Veronica Steiciuc, preşedintă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, avocaţii ieşeni Roxana-Maria Eftei, Elena-Roxana Chiperi, Răzvan-Andrei Botezatu şi multe alte persoane, din multe părţi, apropiate Mănăstirii, şi mulţi localnici, ca şi ai Mănăstirii, prin alinarea pe care o caută aici de câte ori simt nevoia şi mâna de ajutor pe care i-o dau ori de câte ori este nevoie. Toţi primiţi cu bucurie de obştea locaşului, de stavrofora Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii, de monahiile Elena Simionovici,