Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ajungi pe Everest în câteva secunde: Imaginea de 2 miliarde de pixeli care te "duce" pe cel mai înalt munte din lume

Publicat in Romania Libera, joi 20 decembrie 2012 ·

Un regizor şi o organizaţie non-profit au realizat o imagine interactivă cu vârful Everest care are două miliarde de pixeli şi pentru care au combinat 477 de fotografii diferite, imaginea fiind realizată cu scopul de a oferi senzaţia că te afli pe muntele cu cea mai mare altitudine din lume, potrivit Mediafax.

Cele 477 de imagini individuale care alcătuiesc imaginea gheţarilor Khumbu au fost surprinse de alpinistul şi regizorul David Breashears în primăvara din 2012, din punctul de observaţie Pumori, din apropierea vârfului Everest, informează Daily Mail.

"Vrem să spunem povestea de anasmblu a schimbărilor de climat din zonă şi lucrăm cu Microsoft şi cu Societatea Regală de Geografie pentru asta", a spus David Breashears pentru Daily Mail.

Potrivit regizorului, doar 1 la sută din fotografiile făcute în regiunea vârfului Everest se află pe site-ul Glacier Works, urmând ca acesta să fie completat cu alte 120.000 de imagini surprinse din elicopter.

În curând, a mai spus Breashears, vor putea să combine fotografiile vechi cu cele noi pentru ca oamenii să vadă cum arăta regiunea în trecut. Echipa lucrează şi cu Societatea Regală de Geografie din Londra în vederea realizării unei serii de fotografii "înainte şi după" care să arate efectul schimbărilor de climat încă din 1921.

David Breashears şi-a petrecut marea parte a carierei lucrând în zone montane.

"Când aveam 23 de ani voiam să fiu alpinist după ce am văzut fotografiile din vârful Everest făcute de Sir Edmund Hillary. Am fost prima dată în Himalaya în 1979 ca să mă urc pe Ama Dablam, aproape de Everest, care are înălţimea de peste 6.700 de kilometri. Devenisem interesat şi în fotografie, aşa că în ultimii 33 de ani am fost în cinci expediţii pe Everest, incluzând prima transmisiune live şi primul film IMAX de pe Everest."

Pentru a obţine senzaţia că te-ai afla chiar în munţii H

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 34 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°