Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vin milioanele pe Chiricheş ?

Publicat in Pandurul, vineri 21 decembrie 2012 ·

Pandurii s-ar putea îmbogăţi în această iarnă. Nu de pe urma transferurilor lui Maxim sau Nistor, ci a unui jucător care nu îi mai aparţine. Stelistul Chiricheş e pe lista de achiziţii a mai multor cluburi din străinătate, dar cea mai interesată pare Milan. Adversara Barcelonei din optimile Ligii Campionilor, caută un fundaş central de viitor. Tehnicianul Allegri vrea un apărător care să facă pereche în centru cu francezul Mexes iar Chiricheş se potriveşte perfect profilului. Becali cere 10 milioane pe jucătorul adus de la Pandurii, dar Milanul e pregătit să dea 6, maxim 8 milioane pentru el. Rossonerii ar mai vrea să-l ia întâi împrumut pe Chiricheş pe 6 luni cu opţiune de cumpărare definitivă în cazul în care acesta confirmă. Becali nici nu vrea însă să audă de această variantă. Pandurii încă mai deţin 20 la sută din suma de transfer a lui Chiricheş aşa că s-ar putea alege cu 1,5-2 milioane de euro în cazul în care Steaua şi Milan vor bate palma! Becali nu concepe însă să dea atâţia bani grupării lui Condescu. „Le dau 500 de mii şi scap de clauza din contract”, e convins patronul din Ghencea. Totul se va decide la detaliile contractului de transfer. Pandurii spun că au dreptul la „20% din suma de transfer, dar nu mai puţin de 500 de mii de euro” în timp ce Becali merge pe ideea „20% sau 500 de mii de euro”. Rămâne de văzut cine are dreptate.

700 – de mii de euro a plătit Steaua pentru a-l aduce pe Chiricheş în Ghencea în iarna anului trecut

Pandurii s-ar putea îmbogăţi în această iarnă. Nu de pe urma transferurilor lui Maxim sau Nistor, ci a unui jucător care nu îi mai aparţine. Stelistul Chiricheş e pe lista de achiziţii a mai multor cluburi din străinătate, dar cea mai interesată pare Milan. Adversara Barcelonei din optimile Ligii Campionilor, caută un fundaş central de viitor. Tehnicianul Allegri vrea un apărător care să facă pereche în cent

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 48 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 7 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°