News Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului SOLONARIU CRISTIAN - CONSTANTIN, de 37 de ani, din localitatea Roşiori, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor calificat”.
S-a reţinut că, în seara de 25.09.2012, pe fondul unui conflict spontan, a înjunghiat-o, cu un cuţit în abdomen, pe o rudă, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.
Facem precizarea că sesizarea instanţei de judecată cu fapta inculpatului este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie.