Radu are 7 ani şi jumătate. Neurologic însă, are un an, iar motor, 6 luni.

Vestea că va avea un copil, după două sarcini pierdute, a venit pentru femeie ca o mană cerească. Ca pe o bucurie ce nu poate fi măsurată în cuvinte. Pe la 4 luni, a avut o hemoragie. Medicii din Oneşti, oraşul în care Liliana Munteanu locuieşte, i-au dat tratament pentru susţinerea sarcinii. Au fost momente în care i s-a spus că e posibil să nască pe la 7 luni, din cauza contracţiilor pe care le simţea. În realitate, o infecţie urinară i-a dat simptomele unei naşteri premature. Femeia a ajuns cu bine până în luna a noua. Îl simţea pe băieţelul ei mişcând, ”aveam o comunicare extraordinară cu el”, spune femeia cu voce blândă. S-a întâmplat însă, ca din cauza neglijenţei medicului care a avut-o sub observaţie, ca bucuria venirii pe lume a fiului ei să se transforme într-un coşmar. ”Doctorul mi-a spus că o să nasc între 1-15 mai. Pe 11 m-am internat. Când a venit să mă consulte, ginecologul mi-a spus că o să nasc abia luna viitoare, că atunci ar fi termenul şi mi-a făcut o injecţie pentru menţinerea sarcinii. Pe 12 mai, la 20:00 mi s-au rupt membranele, dilataţia însă era foarte mică. Am fost trimisă în salonul de naşteri, doctorul şi-a închis telefonul şi a plecat acasă, iar eu am rămas doar cu o asistentă şi cu o moaşă. Nici un doctor nu a venit la mine, nici măcar cel care era de gardă”, îşi aminteşte cu durere femeia. În două ore a pierdut lichidul amniotic, iar copilul tot nu ieşea. A cerut biata mamă să i se facă cezariază. Degeaba. Nu avea cine. Orele se scurgeau greu pentru femeia aflată în sala de naştere. Se făcuse ora 2:00 dimineaţa şi viitoarea mamă a simţit că fiul ei nu mai mişca de ceva timp. Nimeni nu a luat-o în seamă. Abia pe la 4:00 dimineata, asistenta a intervenit. A ieşit doar capul copilului şi aşa a rămas. Nici mama, nici copilul nu mai aveau putere să împingă. Cu ul