TIMIȘOARA. Înainte de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, Primăria Timişoara, Asociaţia Culturală Kratima şi Procar Skoda Timişoara le aduc timişorenilor urări de bucurie, pace şi belşug printr-o acţiune inedită: organizarea unei expoziţii de clopote cuprinzând piese de până la 4000 de ani vechime.
În perioada 21 decembrie 2012 – 15 ianuarie 2013, expoziția „Clopote sună mărire” va avea loc în galeria Primăriei Timişoara din Piaţa Victoriei nr. 5. Timișorenii vor putea vedea expoziţia omonimă de clopote a profesorului colecţionar Ovidiu Oană, care va aduce la Timişoara clopote mai mari sau mai mici, venind din diferite puncte ale globului şi din vremuri mai recente sau mai îndepărtate, unele chiar foarte îndepărtate.
Expoziţia va fi promovată printr-o acţiune de impact, realizată cu sprijinul Procar : montat într-o Skoda Yeti roşie, amenajată special, ca vitrină expoziţională, un clopot chinezesc de secol XVII va deveni expoziţie itinerantă, care, în perioada mai sus amintită, „va staţiona” în puncte cheie ale orasului : parcarea Primăriei, a Hotelului Timişoara, la Filarmonica Banatul, Prefectură, magazinul Bega, Teatrul pentru Copii şi tineret „Merlin” etc., transmiţând întregii Timişoare gând de Sărbătoare.
„Startul” acestui simbol itinerant va fi dat în parcarea Primăriei, vineri 21 decembrie, la ora 16.00, în cadrul unui moment simbolic.
TIMIȘOARA. Înainte de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, Primăria Timişoara, Asociaţia Culturală Kratima şi Procar Skoda Timişoara le aduc timişorenilor urări de bucurie, pace şi belşug printr-o acţiune inedită: organizarea unei expoziţii de clopote cuprinzând piese de până la 4000 de ani vechime.
În perioada 21 decembrie 2012 – 15 ianuarie 2013, expoziția „Clopote sună mărire” va avea loc în galeria Primăriei Timişoara din Piaţa Victoriei nr. 5. Timișorenii vor putea vedea expoziţia omonimă de cl