Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a alocat, în acest an, puţin peste 9 milioane de lei pentru proiectul de dezvoltare a domeniilor schiabile din Petroşani şi Lupeni.
Potrivit datelor oficiale, anul acesta, proiectul „Schi în România, municipiul petroşani” a înghiţit 8,164 de milioane de lei, programul fiind în derulare. La începutul acestei luni, Guvernul a alocat 3 milioane de lei pentru continuarea proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil, asta după ce au fost sistate alte două milioane de lei în toamna acestui an. Banii nu vor fi folosiţi, însă, pentru continuarea lucrărilor, ci pentru plata datoriilor faţă de constructor. „Banii primiţi de al Guvern îi folosim pentru plata lucrărilor executate în avans de constructor”, a explicat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi. La Lupeni, acolo unde funcţionează Staţiunea Straja, Executivul a alocat 1,5 milioane de lei. Aici lucrările au demarat mai târziu decât în Parâng, dar constructorul s-a mişcat mai repede şi fără prea multe piedici, aşa că acum putem vorbi despre o modernă telegondolă deja funcţională.
Proiecte în derulare
Pentru Staţiunea Parâng proiectul este extrem de generos, iar pentru implementarea lui s-a aprobat suma totală de aproape 69 de milioane de lei, însă edilii au precizat că acest program se întinde pe o perioadă de 4 – 5 ani, în funcţie de alocaţiile de la buget. Până acum au fost finalizate lucrările la instalaţiile de producere de zăpadă artificială, adică 4 fixe şi mai multe mobile, au fost montaţi stâlpii pentru telescaunul TS 3 care face legătura între Hotel Rusu şi cota 1.700 din Parâng, iar instalaţia a fost proiectată după un model preluat de municipalitatea din Petroşani din staţiunea Innsbruck. În plus, au fost amenajate şi pârtiile, până la urmă principala atracţie a celor care iubesc sporturile de iarnă. De asemenea, s-a avut în vedere şi bazinul de apă pen