Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocaţi în spital din cauza zăpezii!

Publicat in Libertatea, joi 20 decembrie 2012 ·

Zăpada şi viscolul au făcut ca trei tronsoane importante de drum din judeţul Botoşani să rămână închise de cinci zile. În timp ce oamenii izolaţi în localităţi se luptă cu greutăţile, la Spitalul Judeţean de Urgenţă pacienţii au ajuns să doarmă şi câte trei în pat, pentru că nu pot pleca acasă. Zăpada şi viscolul au făcut ca trei tronsoane importante de drum din judeţul Botoşani să rămână închise de cinci zile. În timp ce oamenii izolaţi în localităţi se luptă cu greutăţile, la Spitalul Judeţean de Urgenţă pacienţii au ajuns să doarmă şi câte trei în pat, pentru că nu pot pleca acasă.

Nu mai puţin de 70 de persoane sunt blocate în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din cauza drumurilor înzăpezite, iar Secţiile de Ortopedie şi Psihiatrie nu mai pot primi alţi pacienţi. Pe lângă aceştia, în spital sunt şi bolnavi care au nevoie de dializă, oameni ai străzii şi copii fără adăpost.

Militarii le-au adus alimente“Cei care ar trebui externaţi cu ambulanţa, pentru că nu sunt deplasabili, nu pot ajunge la domiciliu din cauza drumurilor”, a spus Radu Malancea, şeful Secţiei traumatologie- ortopedie din cadrul SJU.

În acest timp, autorităţile au decis să trimită în judeţ, cu ajutorul militarilor, 1.000 de pâini şi o tonă de alimente, constând în ulei, făină, zahăr şi orez, dar şi 20 de tone de motorină. În plus, ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa, a anunţat că vor mai fi aduse utilaje de deszăpezire şi din alte judeţe.

De asemenea, spre seară, primul ministru Victor Ponta a anunţat că prefecţii de Botoşani şi Neamţ vor fi demişi, pentru că nu şi-au făcut treaba la deszăpezire.

Un elev de 15 ani, din judeţul Vaslui, a ajuns ieri la spital în şoc hipotermic şi cu degerături după ce a mers kilometri întregi pe jos, prin ger şi viscol, ca să ajungă la şcoală. Băiatul face naveta din satul Bogdana la liceu în Vaslui, iar ieri, când a a

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat dat în urmărire în Franța, reținut de către polițiștii din Cluj. Acesta ar fi fost implicat în mai multe furturi de produse de lux

Adevarul acum 16 minute
Un bărbat din Maramureș, dat în urmărire în Franța, a fost reținut joi, 5 iunie, de către polițiștii clujeni. Acesta ar fi fost implicat în mai multe furturi şi tentative de furt, comise în diverse departamente din Franţa.

Administrația Trump a impus sancțiuni împotriva a patru judecători ai Curţii Penale Internaţionale

Adevarul acum o ora
Administraţia preşedintelui Donald Trump a impus joi, 5 iunie, sancţiuni împotriva a patru judecători ai Curţii Penale Internaţionale (CPI). Secretarul de stat Marco Rubio a precizat că sancțiunile vin după ce judecătorii „s-au implicat activ în acţ

Interdicţia impusă de Trump privind intrarea studenţilor internaţionali de la Harvard, blocată de un judecător american

G4Media acum 46 minute
Un judecător federal din Boston a blocat joi temporar interdicţia preşedintelui american Donald Trump privind intrarea în SUA a cetăţenilor străini care doresc să studieze sau să participe în programe de schimb la Universitatea Harvard, relatează Ne

Agenție ONU: Emisiile indirecte de carbon ale giganţilor tehnologici au crescut cu 150% în trei ani, pe fondul expansiunii AI

G4Media acum 20 minute
Emisiile indirecte de carbon generate de operaţiunile a patru dintre cele mai mari companii tehnologice axate pe inteligenţă artificială, Amazon, Microsoft, Alphabet şi Meta, au crescut în medie cu 150% între 2020 şi 2023, pe măsură ce acestea au fo

Cele mai controversate momente ale lui Elon Musk din perioada în care a lucrat pentru Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Elon Musk și-a încheiat activitatea în cadrul Departamentului de eficiență guvernamentală (DOGE) și este într-un conflict deschis cu președintele american Donald Trump, iar Time a trecut în revistă cele mai controversate momente ale fondatorului Spa

Gazzetta dello Sport anunţă că Chivu va semna vineri cu Inter Milano

News.ro acum 11 ore
Gazzetta dello Sport anunţă că antrenorul Cristian Chivu va semna vineri cu Inter Milano, el urmând să conducă echipa la Cupa Mondială a Cluburilor. Chivu (45 de ani) va semna un contract pe două sezoane. Numirea vine cu nouă zile înainte de începer

Donald Trump și Elon Musk au trecut la atac direct: „Nu ajungeai președinte fără mine” vs. „Sunt foarte dezamăgit. L-am ajutat mult”

HotNews acum 10 ore
Alianţa dintre preşedintele american și cel mai bogat om din lume s-a fracturat brusc joi, după ce preşedintele a criticat public poziţia lui Musk faţă de proiectul de lege privind reducerile fiscale, , transmit CNBC, citat News.ro, și BBC. Trump a

Acțiunile Tesla s-au prăbușit cu 14% la bursă după cearta dintre Trump și Musk

Mediafax acum 27 minute
Dow Jones a coborât 0,25% la 42.319 puncte, S&P 500 a pierdut 0,53% ajungând la 5.939 puncte, iar Nasdaq a scăzut cu 0,83% la 19.298 puncte. Tesla a scăzut în patru din ultimele cinci sesiuni pe fondul disputei politice. Scandalul a pornit după ce M

Spania a învins Franţa, scor 5-4, şi este în finala Ligii Națiunilor / Portugalia – Spania e ultimul act al competiției

G4Media acum 42 minute
Echipa naţională a Spaniei s-a calificat în finala Ligii Naţiunilor după ce a învins joi seara, la Stuttgart, scor 5-4, echipa naţională a Franţei. Ibericii au condus cu 5-1, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - artico

FOTO. Simona Halep, aproape de Papa Leon al XIV-lea- „Un moment de neuitat”

Ziua Constanta acum 11 ore
Fosta mare jucătoare de tenis Simona Halep a împărtășit pe Instagram emoțiile trăite în timpul vizitei sale la Vatican, unde s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea. „Un moment care va rămâne mereu în inima mea. Mulțumesc celor care au făcut posibil ac

Vremea

București
acum

22°
vin.

20°/33°
sâm.

19°/30°
dum.

16°/30°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

20°
vin.

20°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

16°/29°
lun.

17°/24°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/22°
dum.

17°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

18°/32°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/29°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/37°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/32°
lun.

13°/24°