Vânzarea de echipamentele de securitate concepute pentru copii înregistrează o creştere notabilă în Statele Unite, în special comercializarea unui ghiozdan antiglonţ cu Mica Sirenă, în urma atacului armat de la Newtown, relatează AFP.
În schimul sumei de 300 de dolari, societatea Amendment II, numele celui de-al Doilea Amendament din Constituţia americană care garantează dreptul de a purta arme, propune un model "Mica Sirenă" pentru fete şi unul "Avengers" pentru băieţi.
Ghiozdanul blindat poate fi utilizat ca scut, cântăreşte mai puţin de 500 de grame, din cauza unui strat de carbon ultrarezistent, şi arată ca orice alt ghiozdan de copii. "Cu desenele sale, părinţii sunt siguri că micuţii lor nu îşi vor uita ghiozdanul blindat acasă şi că vor fi protejaţi în cazul în care se întâmplă ceva de neconceput", scrie societatea pe site-ul său de Internet.
"Este un lucru oribil pe care nu ţi-ai imagina niciodată că l-ai cumpăra pentru copilul tău, dar, după tragedia din Newtown, vânzările noastre sunt de zece ori mai mari", recunoaşte directorul acestei companii cu sediul în Utah (vest), Richard Craig, care a refuzat totuşi să spună date precise.
Compania, la fel ca şi altele asemănătoare, a dezvoltat totodată un blindaj care să fie integrat în ghiozdanul favorit al şcolarilor. În schimbul sumei modice de 150 până la 200 de dolari, BulletBlocker poate fi cusut în căptuşeala rucsacului. "Lejer, uşor de folosit, este de mărimea unei cărţi de şcoală", a explicat Elmar Uy, vicepreşedinte al acestei companii situată în New Hampshire (nord-est).
De vineri, potrivit acestuia, vânzările au crescut cu 40 la sută şi au ajuns la 40 de panouri pe zi. "Noi nu garantăm nimic, noi vindem doar linişte pentru părinţi", a declarat el.
"După atacul de la Sandy Hook şi isteria din jurul predicţiilor maya cu privire la sfârşitul lumii, suntem copleşiţi