Frăţilă Datcu, bătrânul din Lăstuni despre a cărui situaţie inumană aţi putut citi în ediţia de ieri a cotidianului nostru, a primit o sobă, ieri, donată de un sponsor generos, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean, Marian Oprişan. Tot din partea Consiliului Judeţean, bietul bătrân a primit haine groase, căciulă, fular, ciorapi şi alimente, care să-i facă perioada iernii suportabilă.
Nici cei şase copii ai Nelei Vlăsceanu, care-l aşteptau pe Moş Crăciun desculţi, nu au fost uitaţi. Ei au primit o mulţime de jucării, dulciuri, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi şosete din partea Consiliului Judeţean, la iniţiativa preşedintelui Marian Oprişan.
De asemenea, cititorii noştri s-au implicat cu foarte multă generozitate în Campania noastră, „Dăruieşte speranţă de Crăciun”, şi au trimis acestor copii precum şi celorlalţi zece copii din Suraia, articole de îmbrăcăminte şi jucării, alimente şi articole de igienă. Donaţiile vrâncenilor, toate făcute sub anonimat, vor reuşi să transforme Crăciunul acestor oameni într-un moment fericit!
Pe larg, despre toate cazurile prezentate până acum în cadrul Campaniei noastre „Dăruieşte speranţă de Crăciun” puteţi citi accesând:
http://www.monitorulvn.ro/articole/video-si-galerie-foto-craciun-in-agonie-de-sarac-ce-e-se-incal-a-cu-fesul_2_139579.html
http://www.monitorulvn.ro/articole/video-si-galerie-foto-zece-copii-frumosi-si-silitori-asteapta-de-la-mos-craciun-o-vaca_2_139532.html
http://www.monitorulvn.ro/articole/video-i-galerie-foto-copii-descul-i-in-asteptarea-lui-mos-craciun_2_139470.html
http://www.monitorulvn.ro/articole/video-i-galerie-foto-via-a-lui-stefan-costa-30-de-mii-de-euro_2_139424.html
Frăţilă Datcu, bătrânul din Lăstuni despre a cărui situaţie inumană aţi putut citi în ediţia de ieri a cotidianului