În zilele de 21, 27 şi 28 decembrie 2012, se distribuie şi se depun formularele reprezentând cererile şi declaraţiile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei în sistem centralizat, la sediile SC Colterm SA din str. Oituz nr. 3 şi str. Piatra Craiului nr. 3 (de luni până vineri, între orele 8:00 – 14:00), iar în perioada 3 ianuarie 2013 – 18 ianuarie 2013 şi în cele 13 puncte termice. Cererile depuse în aceste perioade, însoţite de actele doveditoare, conform OUG nr.70/31.08.2011, vor fi luate în calcul la stabilirea ajutorului de încălzire în sistem centralizat începând cu luna ianuarie 2013.
Pentru sezonul rece 2012-2013 pot beneficia de ajutor de încălzire, familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 786 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 1082 lei.
Acte necesare:
- cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei – formulare tip.
- copii după actele de identitate ale membrilor de familie cu domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care se solicită ajutorul (carte de identitate/buletin de identitate/ paşaport / carte de identitate provizorie, certificat de naştere pentru copiii minori sub 14 ani, permis de şedere temporară sau permanentă ori document de identitate pentru cetăţenii străini sau apatrizi).
- adeverinţă de la asociaţia de proprietari/locatari pentru persoanele care nu au domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care solicită ajutorul, din care să rezulte că sunt înscrişi în cartea de imobil şi sunt luaţi în calcul la stabilirea cheltuielilor pentru întreţinerea locuinţei.
- acte din care rezultă calitatea titularului cererii faţa de imobilul pentru care solicită ajutorul:
– proprietar ( copie după contractul de vânzare –cumpărare, extras de carte funciară)
– chiria