Premierul Victor Ponta vine la Gorj după Crăciun. Deputatul de Târgu-Jiu era aşteptat joi la Gorj pentru a se întâlni cu useliştii, aşa cum a promis imediat după câştigarea alegerilor generale.
Premierul României, Victor Ponta, şi-a amânat vizita programată joi la Gorj. Programul premierului pentru această săptămână a fost foarte încărcat astfel că Victor Ponta, deputat de Târgu-Jiu, va ajunge în judeţ pe 27 decembrie, după Crăciun. Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, a declarat că Victor Ponta, participă în aceste zile la şedinţele de depunere a jurământului în Senat şi Camera Deputaţilor. „La Ponta nu e vorba că s-a răzgândit şi nu a mai venit la noi. Pur şi simplu programul i s-a schimbat mult în această săptămână, urmare a constituirii Parlamentului şi Guvernului. A fost validarea deputaţilor şi senatorilor, apoi a fost depunerea jurământului în Parlament şi nu mai era timp fizic să vină la Târgu-Jiu. Eu şi Cârciumaru prezenţi la Bucureşti am schimbat cu premierul data vizitei şi a rămas după Crăciun, pe 27 decembrie. Va fi o întâlnire a premierului cu USL din Gorj, cu oamenii care l-au susţinut tot timpul”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj.
Premierul Victor Ponta vine la Gorj după Crăciun. Deputatul de Târgu-Jiu era aşteptat joi la Gorj pentru a se întâlni cu useliştii, aşa cum a promis imediat după câştigarea alegerilor generale.
Premierul României, Victor Ponta, şi-a amânat vizita programată joi la Gorj. Programul premierului pentru această săptămână a fost foarte încărcat astfel că Victor Ponta, deputat de Târgu-Jiu, va ajunge în judeţ pe 27 decembrie, după Crăciun. Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, a declarat că Victor Ponta, participă în aceste zile la şedinţele de depunere a jurământului în Senat şi Camera Deputaţilor. „La Ponta nu e vorba că s-a răzgândit şi nu a mai venit la noi. P