Consilierul local din partea UNPR în Consiliul Local Rădăuţi, Traian Andronachi, îl critică pe primarul Aurel Olărean pentru că ignoră mai mulţi agenţi economici, dar şi o parte importantă a populaţiei din acest municipiu.
Andronachi s-a referit la un drum pe care circulă maşinile de mare tonaj şi pe care edilul din Rădăuţi refuză să-l betoneze, deşi demersuri în acest sens s-au făcut de mai multe ori în ultima jumătate de an.
„Este un drum foarte important, pe care circulă maşinile care efectuează transporturi pentru companiile de prelucrare a lemnului din zonă, dar şi cele de procesare a cărnii, societăţi importante, atât în calitatea lor de contribuabili (taxe şi impozite locale) la bugetul unităţii administrativ teritoriale rădăuţene, cât şi prin numărul mare de angajaţi. Din cauza lipsei de implicare a autorităţii locale pentru dezvoltarea zonei, maşinile şi utilajele care circulă pe acel sector de drum creează neplăceri: pe timp de vară se ridică praf, iar casele crapă de la trepidaţii, iar în celelalte anotimpuri problemele se amplifică, iar rădăuţenii care locuiesc în acea zonă trăiesc un adevărat coşmar”, a detaliat Traian Andronachi ceea ce se petrece în zona numită varianta strada Francei.
În opinia consilierului local din partea UNPR, toate aceste neajunsuri ar putea fi rezolvate foarte simplu, printr-o investiţie de câteva miliarde de lei vechi, mai ales că drumul care trebuie betonat nu măsoară mai multe de trei km.
Traian Andronachi este convins că cel care frânează această modernizare, atât în detrimentul zecilor de localnici din Rădăuţi care au casele şi circulă în acea zonă, cât şi al firmelor amintite, este primarul Aurel Olărean.
„În pofida intervenţiilor pe care le-am făcut de mai multe ori, domnul Olărean a refuzat să ia în considerare necesitatea betonării celor trei km de drum. În schimb, dumnealui a găsit bani pe