* ADEVARUL
* Pactul secret USL-UDMR: Dan Voiculescu l-a ajutat pe Crin Antonescu să-şi încalce cuvântul dat UDMR
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că, în ultimii 23 de ani, nu s-a mai întamplat ca un lider politic să încalce un acord semnat, aşa cum a făcut Crin Antonescu. La negocierile cu UDMR pentru viitoarea guvernare, Crin Antonescu l-a dus şi pe Dan Voiculescu. Acesta din urmă le-a pus maghiarilor o condiţie suplimentară celor convenite în acordul semnat în septembrie, despre care ştiau toţi că UDMR n-o va accepta niciodată. Liderul UDMR Kelemen Hunor a relatat, pentru "Adevărul", modul în care formaţiunea pe care o conduce era să intre la guvernare, ceea ce nu s-a întâmplat pentru că Crin Antonescu şi-a încălcat cuvântul dat şi semnătura aşezată pe un document.
* Surprizele de ultimă oră la formarea Guvernului. Miniştri care au picat la ultima rundă de negocieri
Premierul Victor Ponta a anunţat lista miniştrilor desemnaţi pentru a face parte din viitorul Executiv. De pe lista lui Ponta lipsesc însă o serie de nume care se regăseau la ultimele negocieri din interiorul USL. Unul dintre numele a cărui absenţă a surprins este cel al Ecaterinei Andronescu, fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta I. Până în ultimele ore ale negocierilor, în presă, se ştia că Ecaterina Andronescu îşi va continua mandatul de la Educaţie. În cele din urmă a fost numit Remus Pricopie. Până în ultimele clipe ale negocierilor se ştia că Puiu Haşotti va fi din nou ministrul Culturii. În locul lui Puiu Haşotti a fost numit senatorul Daniel Barbu. O altă absenţă surprinzătoare din Guvernul Ponta II este cea a lui Liviu Pop. În locul lui Liviu Pop a fost numită Doina Pană. Un alt nume care lipseşte din componenţa Guvernului Ponta II este Eduard Hellvig.
* Cum poate îngheţa incompetenţa un judeţ întreg în nouă zile
Prima zăpadă a căzut la Botoşani pe 3