Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectele masacrului din Newtown: Ghiozdane antiglonţ se vând ca pâinea caldă

Publicat in Antena 3, joi 20 decembrie 2012 ·

Vânzarea de echipamentele de securitate concepute pentru copii înregistrează o creştere notabilă în Statele Unite, în special comercializarea unui ghiozdan antiglonţ cu Mica Sirenă, în urma atacului armat de la Newtown, relatează AFP.

În schimbul sumei de 300 de dolari, societatea Amendment II propune un model "Mica Sirenă" pentru fete şi unul "Avengers" pentru băieţi.

Ghiozdanul blindat poate fi utilizat ca scut, cântăreşte mai puţin de 500 de grame, din cauza unui strat de carbon ultrarezistent, şi arată ca orice alt ghiozdan de copii.

"Cu desenele sale, părinţii sunt siguri că micuţii lor nu îşi vor uita ghiozdanul blindat acasă şi că vor fi protejaţi în cazul în care se întâmplă ceva de neconceput", scrie societatea pe site-ul său de Internet.

Compania, la fel ca şi altele asemănătoare, a dezvoltat totodată un blindaj care să fie integrat în ghiozdanul favorit al şcolarilor. În schimbul sumei de 150 până la 200 de dolari, BulletBlocker poate fi cusut în căptuşeala rucsacului.

Potrivit vicepreşedintelui acestei companii, de vineri, vânzările au crescut cu 40%.

Vânzarea de echipamentele de securitate concepute pentru copii înregistrează o creştere notabilă în Statele Unite, în special comercializarea unui ghiozdan antiglonţ cu Mica Sirenă, în urma atacului armat de la Newtown, relatează AFP.

În schimbul sumei de 300 de dolari, societatea Amendment II propune un model "Mica Sirenă" pentru fete şi unul "Avengers" pentru băieţi.

Ghiozdanul blindat poate fi utilizat ca scut, cântăreşte mai puţin de 500 de grame, din cauza unui strat de carbon ultrarezistent, şi arată ca orice alt ghiozdan de copii.

"Cu desenele sale, părinţii sunt siguri că micuţii lor nu îşi vor uita ghiozdanul blindat acasă şi că vor fi protejaţi în cazul în care se întâmplă ceva de neconceput", scrie soci

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Euro 2024: Belgia – România 1-0. Deschidere de scor în minutul 2 / „Tricolorii” joacă pentru calificarea în optimi

Mediafax acum 8 minute
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte la ora aceasta reprezentativa Belgiei, la Euro 2024, în cadrul rundei secunde, a Grupei E. Meciul se joacă la Koln. Edward Iordănescu a făcut o schimbare în primul unsprezece, faţă de meciul cu Ucrain

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 3 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 2 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 3 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 11 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 3 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 4 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

25°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

30°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°