„Vrei să-ţi arăt ce am învăţat la balet, la grădi?“ Mi-am încleştat involuntar maxilarele. Fetiţa e frumuşică, are păr blonziu şi-i iute ca spirtul. „Arată-mi“, zic, cu gîndul doar la vecinii mei de dedesubt. Adică o pereche de moşi cărora li se pare că pisica mea umblă pe patru perechi de tocuri prin casă şi că am diverse maşinării subversive, special programate în aşa fel încît să se declanşeze fix la 2 noaptea. Cu asemenea perspectivă, ideea unui lac al lebedelor în ghetuţe de iarnă pe parchet mi-a declanşat o surdă durere în inimă. Hai, am zis, poate scap cu un delicat plié, un grand rond de jambe sau ce comicării or mai învăţa puştii ăştia pe la grădi. În orice caz ceva care nu presupune ţopăială. Aiurea. Changement, încercări de entrechat iar la brisé a căzut copilul. Pe româneşte, a încercat să ţopăie fluturînd picioarele prin aer şi apoi a căzut. Bubuielile mi s-au părut sinistre. Eram cu gîndul doar la moşi. Iar căzătura a fost suportabilă; copilul a fost calmat cu vreo doi dintre magneţii mei preferaţi de frigider.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii La poştă Timp Cine sîntem Ştiu că intru pe teren minat, dar, cînd sînt copii la mijloc, întreaga structură de relaţionare dintr-un grup oarecare se schimbă. Nu e plăcut să ajungi la o petrecere unde sînt şi copii. Nu se va fuma (mult) în preajma lor, nu se va deschide geamul iarna în preajma lor. Nu se înjură în faţa lor şi nu se intră în subiecte delicate. Doamne fereşte ca vreun exaltat să concedieze un subiect încercînd să spună „Dar mai dă-o-n....“, căci nu va apuca să apropie buzele în rostirea odiosului cuvînt că mama de copil şi alte cîteva prietene vor face ochii mari şi-l vor şîşîi pe inconştient: „Şşşş“, urmat apoi de un gest uşor cu capul spre respectivul copil neştiutor. Care copil, în acel moment, trage tare pisica de coadă. „Dragă, nu e frumos“, i se zice. „Uite, o mîngîi aşa pe
