Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceenii dau bursele pe absenţe

Publicat in GAZETA de SUD, joi 20 decembrie 2012 ·

Elevii de liceu pierd sprijinul financiar oferit de stat pentru continuarea studiilor din cauza absenţelor

În judeţul Dolj, lunar, zeci de elevi pierd bursa „Bani de liceu“, în valoare de 180 de lei. De la începutul anului şcolar şi până în prezent, de la acest venit au fost excluşi 174 de liceeni. Motivul excluderii a fost acumularea a 20 de absenţe nemotivate. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la Colegiul Naţional „Ştefan Odobleja“, la Grupul Şcolar „Dimitrie Filişanu“ din Filiaşi şi la Grupul Şcolar Agricol „Petre Baniţă“ din Călăraşi.

Banii pot fi realocaţi

Din acest an şcolar, s-a modificat metodologia de alocare a acestui sprijin financiar, în sensul că, în cazul în care există elevi care pierd bursa, comisia judeţeană de la nivelul fiecărui inspectorat şcolar poate realoca banii pentru alţi elevi. Pe lista beneficiarilor pot intra liceeni care au fost omişi de pe lista iniţială din diverse motive sau care nu au depus contestaţie în timp util ori au completat dosarul cu întârziere.

Pentru a schimba lista elevilor beneficiari, unităţile de învăţământ trebuie să trimită solicitări către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.

Peste 7.000 de burse sociale

La nivelul judeţului Dolj sunt 9.000 de elevi bursieri, din care 7.374 beneficiază de bursă socială, care ajunge la maximum 200 de lei pe lună. Această sumă este încasată de elevii care au optat pentru şcolile profesionale. Cei mai mulţi beneficiari, respectiv 5.479 de elevi, sunt înscrişi la bursa „Bani de liceu“ în cuantum de 180 de lei. În ambele cazuri, finanţarea este asigurată direct de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pentru ceilalți elevi care primesc bursă socială, banii sunt alocaţi din bugetele consiliilor locale. „În Craiova, începând din acest an şcolar, bursele sociale sunt în cuantum de 40 de lei pentru elevii

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 29 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°