Încet, încet, se lămureşte chestiunea ciudată, dacă nu chiar penibilă a hârtiilor pe care, deunăzi, Traian Băsescu umbla, taman la poza de grup de la Bruxelles, să le bage, zor nevoie, sub nasul domnilor Schultz, Barroso şi Hollande. Ceea ce flutură dumnealui acolo, sub reflectoarele summitului european, erau chiar filele „pactului” semnat de el şi Ponta, la întâlnirea „informală” de la Cotroceni, în prezenţa altor doi martori: Antonescu şi Dragnea. Nu ştim cum au ajuns la „masa rotundă”, faţă-n faţă, cele două tabere duşmane. E de presupus că invitaţia a făcut-o marinarul, cutră bătrână într-ale politichiei dâmboviţene. Un gest neaşteptat care, în privinţa unuia ca Băsescu, trebuie să te pună în gardă. Nu şi pe triumvirii USL. Încântaţi, aceştia s-au grăbit să meargă la dialog. Acolo vor fi fost fascinaţi că jucătorul e „speriat”, încolţit şi că, minune! - vrea să îngroape securea războiului, pe final de mandat, căutând o retragere onorabilă. Sfântă mare naivitate, să crezi şi să speri aşa ceva din partea unuia care, de opt ani de zile, n-a făcut decât să dezbine, să şmecherească, să intoxice pentru a stăpâni şi a se căpătui fără scrupule. Ştim cu toţii cum şi-a adjudecat el cele două mandate, cum şi-a făcut rost, prin sforării ordinare, de majorităţi parlamentare convenabile, cum a folosit fără scrupule oamenii devotaţi, slugoii după care i-a părăsit. O să-şi schimbe, de-acum încolo, pleşuvul din deal, năravul? Înainte de a-şi pune apostila pe „pactul” lui Băse, Ponta trebuia să-şi pună această întrebare, iar ceilalţi doi - Antonescu şi Dragnea - era dezirabil să-l sfătuiască să se gândească de două ori, când Băsescu se face că întinde „responsabil”, peste poate, mâna.

„Pactul” e o simplă hârtie, ne explică astăzi premierul desemnat: nu s-a promis şi nu s-a cedat nimic. E în interesul celor două centre de putere să coabităm, ba, mai mult, chiar să