De unde v-a venit ideea proiectului cu scrisul celui mai rapid roman din lume?

Ideea mi-a fost inspirată, acum mai bine de doi ani, de un exemplu din spaţiul germanofon, cînd Daniel Kehlmann a scris, împreună cu 12 studenţi de la un curs de Creative writing pe care scriitorul îl ţinuse la Freie Universität Berlin, un roman, în trei zile. Mi-am spus că, dacă înmulţeşti numărul participanţilor cu 3 şi faci uz de multiperspectivism, acceptînd trei naratori diferiţi, atunci poţi scrie romanul pe parcursul unei singure zile. Multiplicînd cu 4, ajungi deja în domeniul recordurilor absolute, imbatabile. Simplă operaţie aritmetică.

Mulţi vor zice că literatura nu e o clătită uriaşă, de ce ar avea nevoie să intre în Cartea Recordurilor?

Cei care ar formula astfel de reproşuri uită că recordurile, la origine, după cum ne arată etimologia, au legătură cu exerciţiul de memorie (recordare), adresat întîi de toate inimii (cor, cordis, în latină), pentru că, în vechime, inima era considerată a fi sediul memoriei. Întîiul recordman din lumea creştină a fost Iisus însuşi, scena euharistică fiind una memorială prin excelenţă: „Aceasta să faceţi pentru pomenirea Mea“, după cum spune evanghelistul. Iar sfinţii creştini erau numiţi şi ei atleţi ai lui Hristos. Miturile şi legendele nu sînt altceva decît recorduri. Faptul că, în zilele noastre, asociem termenul mai degrabă cu interminabili cîrnaţi sau cu diluvii de sarmale arată cît de mult am decăzut ca societate.

Care e miza acestui proiect?

Una dintre mize a fost de a reaminti – în sensul unui „metarecord“ – că recordul are de-a face, în primul rînd, cu lumea spiritului sau cu unitatea şi armonia dintre spirit şi trup; apoi de a demonstra că românii pot acţiona solidar într-un proiect comun, generos, că scriitorii pot lăsa orgoliile la o parte şi se pot autodepăşi şi, nu în ultimul rînd, de a oferi literat