Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic, a declarat că ştiinţific, speculaţiile legate de sfârşitul lumii de pe 21 decembrie 2012 nu sunt adevărate. Acesta a precizat că un impact cu un asteroid poate duce la sfârşitul lumii, însă asteroizii pot fi deviaţi, dacă nu sunt foarte mari, scrie Mediafax.
Teoriile hollywoodiene despre sfârşitul lumii spun că în timpul solstiţiului de iarnă, pe 21 decembrie 2012, va avea loc apocalipsa. Liderul indigen Alvaro Pop a criticat interpretarea hollywoodiană a acestei date, care ar marca în realitate doar încheierea unui ciclu din calendarul maya.
Cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Capitală, a vorbit despre speculaţiile care au la bază interpretările date calendarului maya privind sfârşitul lumii, spunând că, din punct de vedere ştiinţific, "niciuna din speculaţiile legate de sfârşitul lumii de pe 21 decembrie nu este adevărată".
"Alinierea planetelor nu se produce în acea zi şi, dacă suntem riguroşi, nu se poate produce niciodată. Chiar dacă s-ar produce, forţa de atracţie a planetelor nu ar produce niciun efect vizibil pe Terra. Ca exemplu se poate da alinierea planetelor din 1982, când cinci asemenea obiecte se aflau într-un sector de câteva zeci de grade, în preajma Soarelui. Mareele produse atunci erau doar cu câţiva milimetri mai mari decât cele produse zilnic de Lună. Alinierea Pământului cu Soarele şi centrul galactic este pur aparentă şi se produce anual pe 21 decembrie, în varianta Pământ-Soare-centrul galactic, şi pe 21 iunie, în varianta Soare-Pământ-centrul galactic. Mulţi înţeleg alinierea cu planul galactic ca o poziţie specială a Soarelui împreună cu sistemul solar în planul Galaxiei. Acest lucru se întâmplă de patru ori la fiecare 220 de milioane de ani şi ultima oară s-a produs acum câteva milioane de ani. Nu se cunoaşte vre