Victor Ponta este un om tanar si ambitios care intr-o conjunctura favorabila lui (sa nu blamam norocul caci fara el nici macar un proiect de geniu nu reuseste) dar intr-un moment greu pentru Romania si Europa, a ajuns prim ministru. Sa-l lasam sa aiba succes! Daca il va avea acela va fi si succesul nostru. A-l lasa sa aiba succes inseamna sa nu ii vanam geselile (care vor fi), sa nu i le hiperbolizam (vor fi si asa dureroase), sa nu i le sanctionam nemilos (decat sa il indemnam sa se apere de sanctiune mai bine sa se fereasca de a le repeta), sa nu ii intindem capcane (i le vor intinde altii). Asta nu inseamna, insa, sa ii ingaduim (ori sa ii ascundem) greseala sau sa ii incurajam nebuniile.
Adevarul este ca in campania pentru Palatul Victoria Victor Ponta nu a prea facut promisiuni; ori, cel putin, nu a facut promisiuni pe care sa le putem lua in serios. Nu ne-a inselat intrucat, inselati atat de des de predecesorii sai, nu ne-am mai lasat inselati.
Daca ne-a inselat, totusi, cineva aceia am fost noi insine. Atat de satui de „Evanghelia neo-cezarista dupa Basescu”, am crezut (am vrut sa credem) ca vedem in discursul USL nu doar promisiunea unei noi liturghii ci pe aceea a unei noi religii – religia „democratiei reale”. Iata de ce „liturghia coabitarii” oficiata in puterea noptii de marii preoti ai USL impreuna cu sihastrul de la Cotroceni ne-a tulburat atata; dar, poate, ne-a si trezit la realitate.
Sa o spunem, fara ura si fara partinire, ca o discutie informala care se termina cu formalitatea semnarii unui document formal inceteaza de a mai fi informala. Cel care, in cunostinta de cauza, sustine contrariul spune un neadevar. Or, o „guvernanta” care se naste in neadevar isi aseaza la temelie un pacat originar a carei povara o va purta pana isi va da sfarsitul. Este povara lipsei de credit popular care nu permite nici macar unui dictator sa isi p
