Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe 20 decembrie 1989, panica familiei Ceaușescu atinge apogeul

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 20 decembrie 2012 ·

Elena Ceaușescu, rămasă în țară în timpul vizitei lui Ceaușescu în Iran, se luptase cu “huliganii” și “golanii” de la Timișoara, și a ordonat să se tragă în plin în mulțime, iar cadavrele să fie incinerate, iar cenușa lor să fie aruncată pe câmp, pentru a șterge orice urmă a revoltei. Mărturie la iadul de atunci sunt declarațiile celor care au stat față în față cu moartea. Dorința de scăpa din jugul comunismului a fost mai presus de orice pentru tinerii care au avut curaj să spună GATA!!!. Populația întreagă a Timișoarei se revoltă împotriva sistemului comunist și împotriva lui Ceaușescu. Ziua de 20 decembrie 1989 începe la Timișoara cu o nouă încercare a autorităților de a stopa revolta cetățenilor. Muncitorii timișoreni nu mai pot fi ținuți în fabrici, iar angajații de la mai multe întreprinderi se îndreaptă din nou spre centrul orașului. Orașul de pe Bega nu mai avea răbdare, iar timișorenii nu mai aveau liniște – gustaseră din libertate. Primii timișoreni care s-au îndreptat spre centrul orașului au fost angajații Uzinei Optice Timișoara, iar lor li s-au alăturat, rând pe rând, muncitori de la toate celelalte fabrici din oraș. Zeci de mii de manifestanți au mers spre centrul Timișoarei strigând: “Fără violență!” și “Armata e cu noi!”. Într-adevăr, Armata Română nu a mai tras în timișoreni în acea zi. Ordinele panicate de la București, prezența în Timișoara a generalilor Ștefan Gușă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chițac și Gheorghe Radu, bâlbâiala de la centru în legatură cu instituirea stării de necesitate, toate acestea au contribuit la o stare de panică ce a dus, paradoxal, la o încetare a focului. Că Armata a fraternizat cu timișorenii în ultimul ceas sau că a fost rezultatul unei stări generale de haos, încetarea focului din partea militarilor a fost percepută de către protestatari ca un armistiţiu. Timișorenii ajung în Piața Operei și în fața Comitetulu

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 52 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum 41 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°