Dacă nu-l vezi în echipament, nu crezi că e fotbalist. Nu corespunde portretului robot desenat de tabloide. Nu i-a fost greu să se adapteze în Transilvania, pentru că din bagajul cu care a venit nu a lipsit bunul simţ. Dragoş Balauru s-a născut în 1989 şi a ajuns la Cluj tocmai într-o perioadă când poporul alb-negru aşteaptă o Revoluţie care să elibereze Universitatea, să-i redea mândria şi identitatea. Târgu Mureş, echipa care l-a împrumutat la Cluj, l-a solicitat înapoi pe Balauru din 1 ianuarie 2013. Dacă nu va continua la „U”, Dragoş va lăsa în urmă regrete şi o muncă bine făcută.
Dragoş, ce au însemnat pentru tine lunile petrecute la „U" Cluj? Un calvar, un prilej pentru a te prezenta în faţa lumii ca portar?
Nicidecum, pentru mine a fost o experienţă nouă şi plăcută. Am jucat o jumătate de sezon în prima ligă şi nu regret nimic. Am apărat la o echipă mare, aşa consider eu, şi pentru mine acest lucru e cel mai important.
Când ai venit la Cluj, nu ştiai decât că Universitatea are nişte suporteri pătimaşi. Ce poţi spune acum?
Nu doar suporterii sunt pătimaşi, ci toată lumea. Am simţit ce înseamnă „U" pentru oameni, pentru Cluj.
Şi ce înseamnă?
Am găsit aici oameni care pun mult suflet, am descoperit un spirit şi asta ne-a ţinut în viaţă.
„Am primit trei sferturi dintr-un salariu"
Şi atunci, de ce crezi că nu se rezolvă situaţia Universităţii, de ce nimeni, din oraşul unde există spiritul de care vorbeşti, nu intervine să salveze una dintre emblemele urbei?
Nu pot eu să spun. Poate nu există un om dispus să-şi investească banii, despre asta nu pot să vorbesc.
Voi, jucătorii, mai speraţi că vine un nou patron?
Noi mergem în vacanţă cu acest gând. Să apară cineva şi să se termine acest „chin".
Câţi bani ai încasat de când joci la „U"?
Am luat trei sferturi dintr-un salariu în jumătate de an.
