Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu: Forţa Civică va lansa în dezbatere în ianuarie 2013 un proiect de cod de conduită parlamentară

Publicat in Romania Libera, joi 20 decembrie 2012 ·

Partidul Forţa Civică va lansa în dezbatere un cod de conduită şi integritate a parlamentarilor în cursul lunii ianuarie a anului viitor, a anunţat joi, la Parlament, senatorul Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele PFC, potrivit Mediafax.

"Menţin ca prioritar proiectul de cod de conduită a parlamentarilor. Este o chestiune de tehnicalitate. Trebuie să vedem cum putem discuta acest proiect şi la nivelul Camerei Deputaţilor şi la nivelul Senatului. Zilele acestea nu a fost timp pentru aşa ceva, dar textul îl vom avea gata la începutul lunii ianuarie. Îl vom pune oricum în dezbatere publică din partea Forţei Civice şi sper să existe interes din partea tuturor celor care doresc ca Parlamentul să fie un Parlament cu reguli clare, cu reguli precise, de la prezenţă până la activitatea parlamentară nemijlocită în comisii. Şi sunt convins că un asemenea cod de etică şi de integritate a parlamentarilor vine în aşteptarea tuturor românilor care au votat şi care nu au votat, dar care-şi pun încrederea în democraţia română. Parlamentul are un mare deficit de credibilitate şi are nevoie de asemenea reguli. Ce am spus trebuie să şi facem. Şi acest cod este una dintre obligaţiile noastre", a declarat preşedintele PFC.

Întrebat ce aşteaptă de la Moş Crăciun, Mihai-Răzvan Ungureanu a spus: "Sănătate dorim de la Moş Crăciun şi să fie aşa pentru toată lumea, în primul rând sănătate". "Tuturor românilor le doresc să aibă un an cu bucurie şi cu sănătate. Un an frumos care să fie mult mai bun decât 2012 şi nu aşa de bun cum va fi 2014", a declarat Mihai-Răzvan Ungureanu.

Legat de programul pe care îl are în vedere de sărbători, senatorul PFC a spus că, cel mai probabil, va fi în Bucureşti.

"Cred că am să fiu aici. Vreau să-mi termin nişte studii de scris şi să începem să pregătim activitatea legislativă. Sunt nişte proiecte de lege la care lucrez. Ne domolim şi n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 32 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 32 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 53 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 51 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°