Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj trebuie să fie pregătit să intervină în orice situaţie. Este declaraţia făcută ieri, de managerul Ambulanţei Gorj, medicul Dan Vâlceanu care monitorizează permanent starea drumurilor pentru ca echipajele serviciului să nu rămână blocate sau să se afle în imposibilitatea de a ajunge la caz.
Zilnic, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj participă la videoconferinţe alături de autorităţile judeţene, care trebuie să se asigure că starea drumurilor este bună. Femeile gravide şi bolnavii dializaţi sunt pe lista de priorităţi a Ambulanţei: „Prioritar sunt femeile gravide şi persoanele dializate, la care trebuie să ajungem în timp util, dacă se impune. Noi suntem pregătiţi să intervenim în orice situaţie”, a declarat Dan Vâlceanu, manager SJA Gorj. Pentru a fi siguri că ambulanţele nu vor rămâne înzăpezite, Ambulanţa Gorj colaborează atât cu pompierii cât şi cu jandarmii, care vor interveni în caz de nevoie pentru deblocarea drumurilor şi a ambulanţei blocate implicit. „Avem colaborare bună cu pompierii şi cu jandarmii, care ne vor ajuta în caz de nevoie. Aceştia vor interveni să scoată echipajul rămas blocat în zăpadă”, a mai adăugat Dan Vâlceanu. Deocamdată, la nivelul judeţului Gorj nu sunt probleme legate de drumuri, însă, ambulanţa trebuie să fie pregătită pentru a interveni în orice moment.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj trebuie să fie pregătit să intervină în orice situaţie. Este declaraţia făcută ieri, de managerul Ambulanţei Gorj, medicul Dan Vâlceanu care monitorizează permanent starea drumurilor pentru ca echipajele serviciului să nu rămână blocate sau să se afle în imposibilitatea de a ajunge la caz.
Zilnic, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj participă la videoconferinţe alături de autorităţile judeţene, care trebuie să se asigure că starea drumurilor este bună. Fe