Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zi importantă în Parlament: Valeriu Zgonea a fost reales şef peste deputaţi

Publicat in Antena 3, joi 20 decembrie 2012 · ·

Camera Deputaţilor s-a reunit, joi, în şedinţa de validare a mandatelor de deputaţi, preşedintele comisiei speciale, Florin Iordache, precizând că au fost validate mandatele a 410 din cei 412 deputaţi.

UPDATE 16:20 - Liderul PSD Valeriu Zgonea a fost ales, joi, preşedinte al Camerei Deputaţilor. Zgonea a fost singurul candidat la această funcţie. El a fost ales cu 345 de voturi "pentru" şi 38 de voturi "împotrivă", câştigând astfel, un nou mandat în fruntea acestui for legislativ.

Votul a fost secret, cu buletine. La şedinţă au participat 390 de deputaţi din totalul de 409.

'Preşedinţia Camerei este o mare onoare pentru orice cetăţean al României, este şi o uriaşă responsabilitate. Sunt convins că împreună, noi cei 412 parlamentari, vom reuşi să oferim acestei instituţii prestigiul de care are nevoie. Sunt convins că vom aşeza Camera Deputaţilor şi Parlamentul României pe locul înscris în Constituţie. Îmi doresc ca în această legislatură rolul Parlamentului să crească, să aducem din nou în plenul Camerei dezbateri de substanţă despre viitorul României şi avem în 2013 numeroase oportunităţi precum modificarea Constituţiei, o nouă lege electorală, reforma administrativă, bugetul de stat pentru 2013, reforma sistemului de sănătate', a declarat Zgonea, în plenul Camerei, după ce a fost ales preşedinte al forului.

UPDATE 15:20- Depunerea jurământului de credinţă de către deputaţi s-a încheiat, joi după-amiază, fiind demarată procedura de alegere a preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Camera Deputaţilor este legal constituită, după ce 409 deputaţi cu mandate validate au depus, joi, jurământul, a anunţat preşedintele de şedinţă, decanul de vârstă al acestui for, Dinu Giurescu.

După terminarea şedinţei solemne de depunere a jurământului de către deputaţi s-a demarat procedura de alegere a preşedintelui

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 59 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbatul acuzat că şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat și în judeţul Arad

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul M

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/35°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°