Conducerea AJF Bihor a făcut o analiză a turului în competiţiile pe care le organizează. Preşedintele forului fotbalistic judeţean, Valer Vancea, consideră că prima parte a întrecerilor a avut atât aspecte pozitive, cât şi negative.
Plusurile, mai multe decât minusurile, au fost umbrite în special de actele de violenţă comise de jucători, oficiali şi chiar spectatori. "A fost un tur cu bune şi cu rele. Avem echipe suficiente, campionat strâns la Liga a IV-a, cu trei echipe, Kinder Paleu - 35 puncte, FC Hidişel - 32 puncte, Crişul Sântandrei - 30 puncte, aflate în lupta pentru primul loc. Şi în Liga a V-a lupta pentru şefie este acerbă, fiind implicate două echipe în fiecare dintre cele trei serii (Partium Oradea - Sporting Lugaş; CSM Olimpia Salonta - Universitatea Oradea; CF Bihorul Beiuş - FC Bihor II, despărţite de 2 sau 3 puncte. Din punct de vedere al calităţii jocurilor, multe au depăşit nivelul ligii în care s-au desfăşurat. Asta şi datorită calificării antrenorilor, mulţi din Liga a IV-a posedând licenţa A şi B. De remarcat ar fi şi prestaţiile nou promovatelor FC Hidişel şi Viitorul Marghita, aflate pe locurile 2, respectiv 4. Rău a fost faptul că au existat acte de indisciplină, ajungându-se ca în etapa a 13-a să avem trei arbitri bătuţi. Nu-mi aduc aminte să fi fost o etapă atât de agitată în fotbalul judeţean. Pe de altă parte, şi sancţiunile au fost drastice. Arbitrii pot greşi, dar sunt şi ei oameni şi nu pot fi perfecţi", a comentat Valer Vancea. Bazele sportive reprezintă în continuare o problemă nerezolvată de unele echipe. "Din păcate, nu s-a făcut nimic la Vaşcău, Biharia, Sânnicolau Român, Inand sau Josani, în rest existând condiţii optime pentru desfăşurarea meciurilor. Îmbucurător este că unele arene sunt nou construite sau renovate", a adăugat preşedintele forului fotbalistic judeţean. Pentru 2013, Valer Vancea, care în primăvară îşi