E criză şi, natural, lumea încearcă să facă bani din piatră seacă. Cerşetorii şi-au diversificat metodele de lucru. Te abordează şi îţi vorbesc, stilat, despre inevitabile cataclisme colective sau individuale, pe care le-ai putea stopa, desigur, cu „o neînsemnată contribuţie financiară personală“. Deunăzi, mă apelează un număr necunoscut. Fiind eu un fraier cu simţ de răspundere, deschid imediat. „Domnul decan – mă abordează o voce serioasă –, vă mai aflaţi prin Universitate? Sînt profesorul A. şi am ajuns acum în faţa biroului dumneavoastră.“ „Îmi pare rău, nu mai sînt“, zic eu puţin stingherit. „Atunci, ştiţi ce, nu mă puteţi suna dumneavoastră, pentru că nu prea am minute naţionale?“ „Ba da“, replic eu impacientat şi convins de urgenţa situaţiunii. Întorc apelul şi ascult un lung şi incoerent discurs despre ONG-uri interesate să preia aparatură casabilă din instituţii, preluare intermediată de personajul nostru. „Totuşi – continuă omul –, nu acesta e principalul motiv al convorbirii noastre.“ „Dar care este?“ întreb de-a dreptul îngrijorat. „Sînt programat pentru transplant de ficat la doctorul Irinel Popescu, la Fundeni, şi aş vrea să vă rog să mă ajutaţi cu o donaţie financiară. Am contactat şi alţi decani: pe dl profesor Z, pe dl profesor X, pe dl profesor Y. Mi-au dat sumele următoare: o mie, o mie două sute şi, respectiv, opt sute de RON.“ „Auziţi“, încerc eu timid cartea stupid people, „sînt decanul unei facultăţi sărace.“ „Ei“, răspunde uşor iritat individul, „mă refeream la dumneavoastră ca persoană fizică.“ „A“, fac eu străluminat de înţelegere, „atunci aţi greşit numărul. Aici răspund doar ca decan. Ca persoană fizică, mă găsiţi pe celălalt telefon.“ Am închis iute, răsuflînd uşurat. „Celălalt“ telefon nu există, bien sûr.

DE ACELASI AUTOR O maladie autohtonă Supermarket transilvan O dilemă (veche), RATP Doctoratul powerpoint Diverşi băieţandr