Ce-l recomandă pe Mircea Dușa să ocupe scaunul de ministru al Apărării? Talentul său? Familia? Reușitele sale din ultimii 13 ani de parlamentar? Dușa e la bază pădurar, a absolvit Liceul Silvic Gurghiu, iar în ultimii 12 ani s-a ocupat la Parlament de “echilibru ecologic”. Cu toate astea în CV, pe algoritmul folosit de Ponta, eu zic că Dușa merită să fie numit Patriarh. Amin!
Modul în care acest personaj a ajuns să fie nominalizat pentru postul de ministru al Apărării spune totul despre cum au fost împărțite posturile în cabinetul Ponta 2. Ministerul Apărării, unul dintre cele mai importante portofolii ale Guvernului, a ajuns să fie bătaia de joc a negocierilor din coaliția USL.
Potrivit unor informații de culise, lilderii USL nu s-au înțeles asupra noului ministru al Apărării. Aripa Voiculescu – Antonescu l-a vrut, din nou, pe Dobrițoiu. În acest sens, și-a întins antenele la maximum și chiar a făcut presiune pe Ponta, ca să-l numească pe omul mogulului. Dacă ați remarcat, în perioada negocierilor Dobrițoiu a fost invitat la Antena 3, la o emisiune de maximă audiență, în care i s-au ridicat osanale. Cealaltă tabără din coaliția de guvernare a vrut să-l impună pe Gabriel Oprea. După ce s-au tras de păr, au rezolvat numirea noului ministru al Apărării exact ca în curtea școlii. Adică, “băi, nici ca mine, nici ca tine, îl punem pe căciulă de oaie”. Așa a ajuns Mircea Dușa, un personaj fad, să ceară generalilor din Armata Română să stea drepți în fața lui.
Să nu credeți că sunt fanul lui Moș Teacă sau al celui mai decorat numărător de izmene. Totuși, între un pădurar și un militar, voi prefera întotdeauna un om care a luat contact direct cu ceea ce înseamnă Armata. Vă dau doar două motive: România e țară membră NATO, iar la Deveselu avem scut antirachetă. Când te-ai ocupat până acum de “echilibru ecologic”, iar la bază ai Liceul Silvic Gurghiu, cum poți