În septembrie 2013, la Sankt Petersburg, Rusia va găzdui Summitul G20. Înaintea acestei reuniuni se vor întâlni oameni de afaceri importanţi din statele membre G20, prilej pentru guverne şi patroni să găsească soluţii la una din cele mai mari probleme pe care aceste state le au. Anume, corupţia, care a fost, ca parte a peisajului politic şi economic, ani de-a rândul un obstacol în calea dezvoltării, cu un impact social negativ major. Cu atât mai mult, acest fenomen a afectat multe pieţe în curs de dezvoltare.

Lupta împotriva corupţiei a devenit acum o preocupare reală ce tinde să ia amploare. Astfel, Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a intensificat campania anticorupţie. India a fost zguduită de scandaluri de corupţie, iar nemulţumirea populaţiei s-a soldat cu tulburări sociale. În Brazilia, un scandal privind mituirea parlamentarilor cu milioane de dolari s-a transformat în cel mai mare proces împotriva corupţiei din istoria ţării. În Africa de Sud, acuzaţiile de corupţie care îl vizează pe preşedintele Jacob Zuma au devenit o problemă electorală, iar în China, Partidul Comunist şi-a intensificat lupta împotriva corupţiei în rândul oficialilor de rang înalt.

Exemplele ar putea, desigur, continua.

În România corupţia este, din nefericire, o plagă veche. Fără intenţia de a face un istoric al ei, se impune subliniat că în ultimele decenii lupta împotriva corupţiei a fost un repetat slogan de campanie electorală, un obiectiv clamat şi după aceea, dar rezultatele au întârziat. Şi, mai ales, în perioada guvernărilor băsisto-portocalii acuzaţiile de corupţie formulate la adresa României nu doar că s-au menţinut, dar s-au intensificat pe bună dreptate.

Este o demagogie de doi bani faptul că după ce au fost debarcaţi de votul popular covârşitor, foştii guvernanţi oblăduiţi de Traian Băsescu susţin că au plătit preţul unei guvernări gr