Scris de Teodor Biriş - Reprezentanţii AJF Bihor au tras concluziile la finalul turului în campionatele pe care le organizează. Preşedintele Valer Vancea şi Ioan Suciu, şeful Comisiei de disciplină au participat la întâlnirea cu presa bihoreană.
„A fost un tur cu bune şi rele. Din fericire cele bune au fost mai multe şi mă refer aici la lupta strânsă pentru primul loc atât în Liga 4 cât şi în Liga 5. Unele meciuri au depăşit nivelul, iar la acest aspect au contribuit antrenorii. De asemenea, de remarcat evoluţia celor două nou promovate, FC Hidişel şi Viitorul Marghita, care sunt plasate în prima parte a clasamentului”, a punctat Valer Vancea, care va candida în 2013 pentru un nou mandat în fruntea fotbalului bihorean.
Partea goală a paharului o reprezintă indisciplina. „Cea mai urâtă a fost etapa a XIII-a în care trei arbitrii au fost loviţi. Nu-mi aduc aminte să mai fi avut o astfel de etapă. Măsurile luate au fost drastice, dar conforme cu regulamentul”, spune preşedintele AJF. Vancea a mai precizat că majoritatea echipelor au baze sportive în regulă, unele fiind renovate şi modernizare în această toamnă, dar şi exemple negative unde nu s-au mai făcut paşi înainte, cum ar fi Vaşcău, Biharia, Sânnicolau, Inand sau Josani.
Ioan Suciu a anunţat că returul este preconizat să înceapă în 9-10 martie în Liga 4, dacă vremea va permite, fiind incluse şi două etape intermediare. În caz că iarna se va întinde mai mult, varianta a doua este 16-17 martie, cu trei intermediare. Sezonul în Liga 4 se va încheia în 5 iunie.
În ceea ce priveşte Liga 5, startul se va da la o săptămână distanţă după începerea eşalonului patru.