Valoarea contractelor alocate prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru întreţinerea autostrăzilor şi drumurilor naţionale în iarna acestui an depăşeşte 400 milioane lei, conform datelor remise Agerpres.
Contractele au o valoare maximală de 350 milioane de lei, fără TVA, conform datelor prezentate miercuri presei. Publicarea contractelor de către CNADNR a fost solicitată miercuri de premierul Victor Ponta.
„Şeful IGPR, conducerea CNADNR, ministrul Duşa încă în funcţie până vineri, viceprim-ministrul, toţi cei care au atribuţii sunt la muncă şi mă informează continuu. Am scos din rezerva de stat tot ceea ce trebuie pentru ca lucrurile să fie ţinute pe cât posibil sub control. (...) Am discutat despre funcţiile în Parlament şi am discutat din nou cu domnul Duşa în drum spre casă. De mâine înţeleg că va fi şi mai greu cu vremea şi atunci e perioada asta de 48 de ore de predare-primire a funcţiilor, dar trebuie să meargă mai departe cu ceea ce e de făcut. Le-am cerut celor de la CNADNR să publice pe site toate contractele pe care le au de deszăpezire ca să putem afla, şi de la mass-media şi de la oameni, unde nu-şi fac treaba şi unde putem lua rapid măsuri”, a spus miercuri premierul Ponta, la Palatul Parlamentului.
La Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov s-au semnat contracte pentru deszăpezire cu secţiile: SDN Braşov cu asocierea SC Vectra Service SRL - SC Euro Strada SRL - SC Consal SRL, contract în valoare de 11,226 milioane lei fără TVA, iar SDN Sibiu cu asocierea SC Vectra Service SRL - SC Contran SRL, valoare contract 3.700 milioane lei fără TVA (durata contract 73 de zile).
Valoarea contractelor alocate prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru întreţinerea autostrăzilor şi drumurilor naţionale în iarna acestui an depăşeşte 400 milioane lei, c