Fără îndoială, 2012 poate fi caracterizat ca fiind cel mai încărcat an electoral din ultimii 10, în decurs de 6 luni românii fiind invitaţi la urne să îşi aleagă reprezentanţii locali, judeţeni şi naţionali dar şi să decidă în privinţa continuării mandatului preşedintelui.
Practic, în 2012, toate instituţiile naţionale alese ale prin vot direct au trecut printr-un proces de validare electorală (ale cărui concluzii nu au fost întodeauna clare şi lipsite de echivoc).
Fără a avea pretenţia de a epuiza într-un articol tot ceea ce s-a întâmplat în decursul acestui an sau de a oferi explicaţii exhaustive, voi încerca să caut „adevărul" din spatele statisticilor electoral, testând anumite răspunsurii sau explicaţii dar şi propunând alte întrebări asupra a ceea ce s-a întâmplat în 2012. Toate datele analizate aici provin din sursele oficiale ale celor trei procese electorale (www.beclocale2012.ro, www.becreferendum2012.ro, www.becparlamentare2012.ro), fiind accesibile practic oricui doreşte să le exploreze.
Alegerile locale. Altfel decât în 2008.
Prezenţa la vot la alegerile locale din 2012 a fost de 56,3%, superioară celei din 2008, de 50,6%. Plusul de prezenţă nu are nici o explicaţie regională extrem de solidă. Practic, în toate judeţele a existat, la localele din 2012, o participare mai mare cu 3%-16% mai mare decât în 2008. Harta de mai jos ne arată variaţia de participare la nivel judeţean. Dar ceea ce e mai interesant, dincolo de plusul de peste 5% (explicabil din punctul meu de vedere mai degrabă prin refluxul românilor aflaţi la muncă în străinătate decât prin miza politică mai ridicată) este reducerea semnificativă a discrepanţei dintre mediile rural şi urban. Dacă în 2008 ecartul rural-urban în privinţa prezenţei la vot era de circa 20% (circa 61,3% la sate şi 40,8% în oraşe, conform ultimului buletin de prognoză BEC), în 2012 prezenţa a
