De ce n-ar fi cărţile însele nişte evenimente la fel de eclactante ca cele cu public, lumini şi promovare? Oare vânzoleala acordării Nobelului, Premiul „Augustin Frăţilă”, Premiul „Mihai Eminescu”, Premiul „Cartea anului”, Gala Poeziei Române Contemporane sau Târgul Gaudeamus ar fi fost ce au fost fără substanţa operelor textuale care le-au dat greutate? Mă voi referi, aşadar, la câteva dintre titlurile literare importante ale anului 2012, încercând o taxonomie clasică, cu toate subiectivismele asumate.
Sunt doar unele dintre cărţile pe care le-am citit şi despre care am scris, pe alocuri, între altele multe care, inevitabil, mi-au scăpat.
La capitolul „poezie”, aş numi placheta lui Marius Chivu, Vântureasa din plastic (Brumar), un volum răscolitor, cu o acoperire existenţială certă, care i-a conferit o autenticitate foarte promiţătoare pentru un debut.
Avem, la Marius Chivu, o metamorfozare poetică esenţializată, non-discursivă, de cea mai pură calitate, împotriva „poveştilor” poetice de mainstream ale recenţilor nouăzecişti-douămiişti. A mai confirmat, între alţii, himeristul nouăzecist Vasile Baghiu, cu Depresie (Limes), un volum grav, care părăseşte „turismul” decorativ de până la el în favoarea unor stări poetice veritabile.
Proza a avut un pseudo-roman excelent, debutul lui un cristian, Morţii mă-tii (Casa de pariuri literare), care a arătat că literatura e mai degrabă expresie şi revoltă decât formă şi joc, cu toate riscurile unui limbaj şocant. Radu Aldulescu, cu Cronicile genocidului (Cartea Românească) – o continuare la acelaşi nivel a picarescului Îngerul încălecat, şi Filip Florian, cu Toate bufniţele (Polirom) – la fel de estetizant ca precedentele sale – au fost şi ele apariţii demne de remarcat.
În critică, aş alege studiul Ioanei Bot, Eminescu explicat fratelui meu (Art), unde marele romantic e redescoperit prin pris
