Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recensământul populaţiei loveşte în taximetriştii suceveni

Publicat in Crai Nou, vineri 21 decembrie 2012 ·

> Operatorii de transport în regim taxi solicită creşterea numărului de autorizaţii, însă în baza noii populaţii recenzate, acesta ar trebui să scadă > Suceava are dreptul la 370 de autorizaţii, la Primărie mai sunt în aşteptare 85 de solicitări, iar potrivit datelor preliminare ale recensământului, numărul de taxiuri se va diminua până la 360

În municipiul Suceava a crescut exploziv numărul de solicitări pentru eliberarea de autorizaţii pentru activitatea de taximetrie. Prevederile legale în vigoare limitează numărul de taximetre pe care o localitate urbană îl poate avea, scăderea populaţiei după recensământul din 2010 iscând confuzie în rândul autorităţilor locale. Astfel, potrivit reglementărilor aprobate în Consiliul Local, Primăria poate elibera maxim 370 de autorizaţii pentru transportul public de persoane în regim taxi. La această dată, pe lista de aşteptare sunt 15 transportatori autorizaţi care, în total, solicită atribuirea a 85 de autorizaţii taxi. Ca urmare a expirării unora dintre autorizaţiile eliberate anterior, retragerii unor operatori sau rămânerii neacoperite la sesiunile anterioare de atribuire, executivul sucevean are disponibile doar 13 autorizaţii, număr evident neacoperitor în comparaţie cu cererea.

Un proiect de hotărâre de Consiliu Local a propus creşterea numărului de autorizaţii de la 370 la 400, însă primarul Ion Lungu şi-a exprimat reţinerea faţă de această majorare, deoarece, conform noului recensământ, la aproximativ 90.000 de locuitori, Sucevei i-ar reveni doar circa 360 de taximetre. Pe de altă parte, potrivit evidenţelor de la compartimentul de Evidenţă a populaţiei, Suceava ar avea 114.386 de persoane cu „acte de Suceava”, ceea ce presupune 457 de autorizaţii de transport de persoane în regim taxi.

„Am o reţinere în ceea ce priveşte mărirea numărului de autorizaţii. Până la un anumit punct, acest lucru este

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum o ora
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 34 minute
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit de președinte interimar al României

Ziua Constanta acum 18 minute
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, anunță începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit din funcția de președinte interimar al României. Anamaria Gavrilă, președinta Pa

Victor Ponta anunță că a adunat semnăturile necesare și își va depune candidatura la prezidențiale

HotNews acum 25 minute
Victor Ponta a confirmat că-și va depunde candidatura în alegerile prezidențiale din mai 2025 „când termină toate procedurile” de înscriere a candidaturii, potrivit Agerpres. Este prima dată când Victor Ponta spune explicit că va candida. În 5 febru

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum o ora
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

UPDATE - Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri au staţionat în gările apropiate/ Circulaţia, reluată

News.ro acum 35 minute
Traficul feroviar a fost oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători au staţionat în gările apropiate până la redeschiderea circulaţie

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum o ora
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Fostul ministru de externe ucrainean Dmitro Kuleba consideră că acord de pace mediat de SUA este încă posibil

HotNews acum 32 minute
Fostul ministru de externe ucrainean Dmitro Kuleba nu exclude un acord de pace mediat de SUA între Ucraina și Rusia, chiar și după incidentul de la Casa Albă de vinerea trecută. Președintele american Donald Trump a făcut din încetarea focului o ches

Disputa dintre Trump și Zelenski a fost o "escaladare fabricată", acuză viitorul cancelar german. Friedrich Merz: "Nu este vorba despre o reacție spontană"

Ziare.com acum 56 minute
Confruntarea dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski de vineri, 28 februarie, din Biroul Oval, a fost o ”escaladare fabricată”, a afirmat luni, 3 martie, Friedrich Merz, probabilul viitor cancelar al Germaniei. ”Nu este vorba despre o reacţie spon

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 7 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°