Presedintele PSD Victor Ponta a declarat, vineri, dupa ce s-a votat in plenul Camerei Deputatilor impotriva arestarii preventive a deputatului social-democrat Ion Stan, ca acesta a fost exclus din grupul parlamentar al PSD si va fi exclus si din partid. Totodata, i-a cerut demisia din Parlament.
Prim-ministrul a subliniat ca el a votat, in calitate de deputat, pentru ridicarea imunitatii lui Ion Stan, pentru ca "trebuia sa votam ridicarea imunitatii".
"Eu am votat in favoarea cererii si am transmis acest mesaj si colegilor. Fiecare a votat cum a vrut, votul a fost secret", a spus premierul.
Guvernul va fi investit azi. Ponta si Antonescu sustin ca nu s-au certat deloc
Victor Ponta a precizat ca deputatul PSD acuzat de trafic de influenta a fost exclus din grupul parlamentar - asa cum a facut si Alin Trasculescu, pentru a permite justitiei sa isi urmeze cursul - si i-a cerut sa-si dea demisia din Parlamentul Romaniei.
"Nu pot sa il exclud pe loc, daca domnia sa nu pleaca din PSD, organizatia Dambovita, va face acest lucru. Eu i-o cer in mod public (demisia din PSD - n.red.). Sper ca domnia sa sa isi dea demisia din functia de deputat(...) Ne va afecta clar in rapoartele internationale (...) Domnul Stan e cercetat, doar ca nu poate fi arestat. Probabil va fi trimis in instanta", a declarat presedintele PSD.
Victor Ponta a sustinut ca nu a vazut dosarul lui Stan, dar "i-am intrebat pe cei din Comisia Juridica atunci cand au facut raportul, mi-au spus 'Da, sunt probe clare pentru comiterea acelor fapte'".
"Vreau sa precizez ca va fi cercetat si probabil trimis in judecata. Oricum va fi cercetat, oricum il vor trimite in judecata, iar daca judecatorul va considera, il va aresta. (...) Daca cei din Comisia Juridica au dat aviz favorabil pentru ridicarea imunitatii, ar fi trebuit ca si cei di