Filip Florian este foarte sigur de felul în care văd toate bufniţele – „în beznă, dincolo de forme şi de contururi“. Acordînd atenţie formelor şi contururilor, eu văd Toate bufniţele ca pe un roman minuţios lucrat, punînd în valoare un autor profesionist, care îşi cunoaşte instrumentele literare şi are intuiţia armonizării lor. Toate bufniţele, publicat la Editura Polirom, este cel de-al treilea roman semnat de Filip Florian, serie la care se adaugă Băiuţeii, romanul autobiografic scris împreună cu fratele său, Matei Florian. Cu fiecare nouă apariţie, Florian adoptă un alt registru tematic şi stilistic; după combinaţia de suspans, tehnică de reportaj şi ceva realism magic din Degete mici, apoi reuşita de metaficţiune istoriografică, centrată pe medicul stomatolog al Regelui Carol I din Zilele regelui şi distracţia autoficţională din Băiuţeii, creează aici o poveste despre prietenie, viaţă şi poveşti, operînd stratificat cu planuri narative, personaje şi vîrste. Dar toate aceste texte se înscriu pe un fundal al punerii în intrigă şi în pagină uşor recognoscibil ca marcă înregistrată Filip Florian. Ritmul desfăşurării epicii, construcţia frazei şi (mult comentata) viziune despre lume asigură individualizarea autorului. Folosind expunerea memorialistică şi convenţia manuscrisului găsit (ulterior dăruit), Toate bufniţele este romanul-colaj scris de meteorologul Lucian, ce cuprinde amintiri din propria copilărie şi părţi importante din autobiografia lui Emil Stratin, inginerul pasionat de ornitologie. Prin recurs la autoreferenţialitate, suprapunerea dintre romanul lui Lucian şi cel oferit spre citire de Filip Florian este deplin realizată. Astfel, schemele narative pe mai multe niveluri se întregesc asemenea unor păpuşi matrioșka, supranaratorul avînd grijă ca ele să redea coerent chipul ales ca model.Nostalgia rememorării Ceea ce părea a fi povestea unui Luca (pr