Vişeul de Sus, Ieudul şi Sighetul Marmaţiei, Baia Mare şi valea Cosăului, ori a Izei, ori a Marei – Maramureşul întreg, dacă e să dăm crezare veştilor ce ne vin dintr-acolo – se află în aceste zile sub semnul Viflaimului. Dracii, Moartea şi Irozii (în carne, oase, fâşii de pânză, hârtie colorată, ghemotoace de lână, piei şi blănuri, ori cu tălăngi legate de trup) bat drumurile satelor maramureşene, suprapunând teatrul popular inspirat din Naşterea Mântuitorului peste urmele colindatului cu măşti şi ale altor obiceiuri pre-biblice.
Viflaimul, obiceiul interzis
Viflaim – forma arhaică, regională, pentru Bethleem, locul naşterii lui Iisus – este o piesă inspirată direct din Scrierea Sfântă, în care apar personaje biblice, precum Iosif şi Maria (Sfinţii Părinţi), îngerii, magii şi cei trei păstori. În Maramureş, lor li se alătură personaje mai puţin obişnuite, între care Moartea şi dracii. Aceştia din urmă, spectaculoşi prin apariţie – “dansul drăcesc” şi “bătaia dracilor” fascinează, datorită măştilor aparte ale personajelor şi gesturior lor care vin din ritualuri străvechi – atrag astăzi îndeosebi turistul curios, care vine în Maramureş, între Crăciun şi Bobotează, şi pentru a privi acest moment artistic unic într-un an. Iosif, Maria, Irod, păstorii şi magii sunt personaje emanate de textul biblic. Moartea şi dracii vin din practici rituale mai vechi, dar se suprapun, ca emoţie, peste unul dintre momentele relatate în Biblie, acela în care Irod, aflând că s-a născut un nou “rege al Iudeilor”, a recurs la un act fără precedent, punând să fie ucişi toţi copiii din Bethleem în vârstă de până la doi ani. 14.000 de suflete nevinovate au fost ucise atunci, fără însă ca Irod să-l afle pe Iisus şi să-l dea morţii. Momentul acesta crede uncheşul D. Pop din Sighet – este cel care justifică prezenţa Morţii şi a diavolilor în sceneta biblică.
Da