Cum să-ţi mai caut sufletul sub sîni…
Cum să-ţi mai caut sufletul sub sîni,
Cînd roua mi se-ncheag-opacă-n iarbă?
Mi-s umerii căzuţi, fluturi străini
Îmi taie faţa, nu mai ştiu să-mi şteargă
Cu-aripa lor, mîngîietori, obrazul.
Vezi? Apele se-nvîrt fără pricină
În reci bulboane, ne măresc necazul
Şi doar nainte-aveau căderea lină,
Alunecau pe lîngă trupurile noastre,
Ferindu-se plăcerea să ne-o-ncurce
În legănarea lor atît de dulce,
Încît chiar Domnul, dintre perne-albastre,
Se apleca să ne privească-ncolăcirea
Ce ne-o dădea, nostalgică, Iubirea…
Cum se pierd visele avute-n zori…
Cum se pierd visele avute-n zori!
Pe la amiază-abia de mai ţii minte
Cît de frumoasă, albă şi fierbinte
E-adîncitura unei subsuori!
Şi chiar de-ai căuta cu lumînarea,
Nu mai găseşti mersul cu paşii mici
A celeia ce-şi uită dezmierdarea
Cum şi-ar lăsa sub pat nişte ciupici.
Doar fluturii-s atît de nestatornici,
Cu tumbele lor flauşate-n aer,
Sau zînele ce-ntruna se dezbaier’,
Ca de prostani, de zmeii mult prea dornici
Să le înmoaie sînii mari şi curul,
Dînşii ştiind c-acolo li-e cusurul…
Nota E.B. Ultimul distih în variantă soft:
Să le înmoaie sînii mari şi şoldul,
Dînşii ştiind c-acolo li-e imboldul…
Poem epic
Îngerul meu ocrotitor s-au enervatul
Şi m-au făcut de tot rahatul!
Îmi zice,
- Păi bine, amice,
Tu crezi că femeile-au şele
Şi buci,
Ca ele mereu să le spele
Şi tu mereu să le-apuci?
Îngere dragă, i-am zis preasupus,
Pe femei Dumnezeu le-a adus
Să se lungească alene în paturi,
Momindu-ne dulce cu sfaturi
Cum
