Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima benzinărie Gazprom din România, la Veştem

Publicat in Tribuna, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

de Laura BUCIU

22 decembrie 2012 00:01

55 vizualizari

A-A+

Deşi încă mai sunt muncitori care pun la punct toate detaliile, prima benzinărie Gazprom din România, cea de la Veştem, şi–a început activitatea

Cel mai mare producător de gaze din lume, Gazprom, investeşte milioane de euro la Sibiu. Deocamdată, peste zece persoane muncesc din zor să „dea gata” prima staţie Gazprom din ţară, cea de la Veştem. Până când biscuiţii vor fi aşezaţi şi totul va fi aran­jat ca la carte, benzinăria s-a deschis deja. Aseară, câţiva şoferi care mergeau spre Si­biu, din curiozitate sau de ne­voie, au tras pe dreapta la Gazprom să alimenteze. Pre­ţurile nu sunt cu mult dife­rite de cele din alte pompe, dar renumele şi publicitatea stra­dală încântă ochiul: benzina 95 costă 5,73 lei / litru, ben­zină G Drive 100 costă 6,40 lei/litru, motorina costă 5,97 lei/litru, iar G Drive Diesel costă 6,32 lei /litru.

Milioane de euro investiţie

Se pare că la Veştem, Gaz­prom a plătit 2,2 milioane de euro pentru locul strategic al benzinăriei şi investeşte în pompă încă 400.000 de euro, dar informaţiile nu sunt ofi­ciale. Investiţia nu se opreşte, însă, aici. Sunt voci care afir­mă că gigantul rus, de la care România cumpără o treime din necesarul de con­sum intern de gaz, a cumpărat şi benzinăria din municipiul Sibiu, situată în sensul gira­toriu din Broscă­rie. Gazprom ar fi plătit pe ea suma de două milioane de euro. A­ceas­ta ar trebui să fie fina­lizată până la sfârşitul anului 2013.

Practic, Gazprom a cum­părat, în prima fază a inves­tiţiei în România, două benzi­nării de la Sibiu şi una de la Arad.

În portofoliul Gazprom se află şi grupul petrolier sârb NIS, care anul acesta a cum­părat trei benzinării în Româ­nia de la proprietari particu­lari. Potrivit declaraţiilor ofi­ciale, sârbii ar trebui să ajun­gă în 2014 să numer

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump oprește negocierile comerciale cu Canada

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat oprirea negocierilor comerciale cu Canada, scrie BBC. Decizia sa a venit pentru că guvernul canadian vrea să pună o taxă nouă pe marile companii de tehnologie. Anunțul a fost făcut pe rețelele de

Mesaj RO-ALERT emis pentru populație Cod Portocaliu de furtuni și vijelii în București și Ilfov

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de Cod Portocaliu de furtuni puternice și vijelii, vizând Capitala și județul Ilfov. Având în vedere intensitatea fenomenelor meteorologice anunțate, autoritățile au tr

Cine este Ionuț Dumitru, primul consilier onorific al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Economistul Ionuț Dumitru a fost unul dintre numele vehiculate în spațiul public, săptămânile trecute, pentru funcția de premier. Potrivit Digi24, era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Da

David Popovici medalie de bronz în finala de 50 de metri liber, la Europenele din Slovacia: „Două momente care încap în 24 de ore”

Gandul acum 14 minute
David Popovici a înregistrat o nouă performanță la Campionatele Europene Under 23 din Slovacia, obținând medalia de bronz în finala de 50 de metri liber, desfășurată vineri 27 iunie. Cu o zi înainte, campionul a câştigat medalia de aur în proba de 2

Patru persoane, printre care doi copii, internate după ce un copac a căzut peste autoturismul în care se aflau

Adevarul acum o ora
Un copac doborât de vânt a căzut peste autoturismul în care se aflau patru persoane, printre care doi copii. La fața locului, mai exact între localitățile Călineşti şi Copăceanca din Teleorman, au sosit două echipaje de pompieri.

INCENDIU de proporții în sectorul 6 al Capitalei. Intervenție în forță pentru stingerea flăcărilor de la un depozit

Gandul acum 50 minute
Un incendiu a izbucnit vineri, 27 iunie, la un depozit aflat în sectorul 6 din Capitală. Autoritățile au intervenit cu mai multe echipaje de stingere. UPDATE: Autoritățile au intervenit cu încă 7 autospeciale de stingere Până la momentul actual nu a

Curtea Supremă a SUA limitează posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

HotNews acum o ora
Curtea Supremă a SUA i-a dat câștig de cauză președintelui Donald Trump, hotărând că judecătorii federali nu mai pot suspenda politicile administrației la nivel național. Instanța nu a clarificat însă dacă președintele poate limita dreptul la cetățe

O vilă istorică de la RA-APPS a fost închiriată unui privat. Bolojan, indignat: „Nesimţirea e mare în multe locuri”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 27 iunie, că există o vilă de protocol veche, pe Șoseaua Kiseleff din București, care aparține Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), dar care a fost închiriată unui pr

A murit actrița Teatrului Nottara Anca Bejenaru

Mediafax acum 2 ore
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, scriu reprezentanții UNITER. Cei care d

Ilie Bolojan, despre programul RABLA: „Nu mai avem capacitatea să susținem toate programele din bugetul de stat”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan a precizat referitor la programul RABLA, în cadrul unei conferințe de presă, că, momentan, „nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui program”. „Nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/35°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/29°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

18°/26°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

16°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

16°/29°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/28°
dum.

18°/35°
lun.

21°/35°