Biografia nuvelistului, romancierului, jurnalistului, traducătorului şi epistolografului Romulus Cioflec (1882–1955) nu e cunoscută, în detaliu, cum ar fi meritat, şi, de aici, o anume marginalizare a operei şi, evident, a autorului, care în perioada interbelică s-au bucurat de notorietate şi de preţuirea unora dintre confraţi.
Cărţile sale, Doamne, ajută-ne! (1907), Lacrimi călătoare (1920), Pe urmele Basarabiei. Note şi impresii din revoluţia rusească (1927), Cutreierând Spania. Impresii de călătorie (1928), Sub soarele polar. Impresii şi peripeţii din voiajul unor salvaţi de la naufragiu de spărgătorul Krasin (1930), Vârtejul (1937), Românii din secuime (1942), Pe urmele destinului. O goană în jur de sine însuşi. Volumul 1–2 (1943) şi Boierul (1957), se impun a fi recitite, reinterpretate şi restituite integral spre a observa, cu luciditate, valenţele unui excepţional narator pe nedrept, azi, uitat.
O sursă, fundamentală, în ceea ce priveşte rescrierea biografiei şi elaborarea integrală a bibliografiei, o constituie literatura sa epistolară, care este bogată şi extrem de valoroasă.
Romulus Cioflec a întreţinut un incitant şi neîntrerupt dialog epistolar cu G. Ibrăileanu, Mihail Dragomirescu, Ion Bianu, George Coşbuc, Panait Istrati, Vasile Goldiş, George Topârceanu, Emanoil Bucuţa, Otilia Cazimir, Mihail Celarianu, Petre Locusteanu, Pantelimon Halippa, N. Constantinescu, Ion Ciocârlan, Henri Blazian, A.C. Cuza şi mulţi alţii.
E necesar să precizez că istoricul şi criticul literar Perpessicius a relevat, pentru întâia oară, semnificaţia şi importanţa corespondenţei lui Panait Istrati privitoare la „cariera epică, ce avea să culmineze cu romanul Boierul, a lui Romulus Cioflec“1.
Revelatoare, din multiple puncte de vedere, sunt şi cele două epistole, încă necunoscute, ale lui Romulus Cioflec trimise lui Liviu Rebreanu care, absorbit de
