Volume de poezii demne de atenţie scriu în 2012 Şerban Foarţă (în franţuzeşte), Gheorghe Grigurcu (Ilustrate din amarul târg e un ghid important într-o geografie literară), Nicolae Prelipceanu (La pierderea speranţei splendid volum despre stingere, aduce un ton nou în scrisul lui Nicolae Prelipceanu) Liviu Ioan Stoiciu (Substanţe interzise), Eugen Dorcescu (cu stihuri crepusculare), Ioan Petraş, ritualizând hierofanii. Între tineri, Alexander Stoicovici, Anca Mizumschi, Daniel Silvian Petre, Marius Aldea, Ana Puşcaşu ar putea fi bune repere ale anului. Primul mai realizează antologii, traduce, publică segmente dintr-un roman.
Dacă Ioana Pârvulescu îşi continuă curajoasă aventura de prozator, Simona Sora inaugurează, cu al ei Hotel Universal, o promiţătoare carieră de romancier, ca şi Alexandru Muşină. În drum spre sud e debutul în roman al lui Adrian Romilă, critic literar de nădejde al revistei „Conta”. Anul 2012 trebuie să reţină înaintarea prozastică a lui Gh. Schwartz, care ambiţionează să realizeze cu Cei o sută cel mai vast ciclu romanesc al literaturii noastre. În 2012 a apărut Bastonul contelui, al şaselea volum. Paul Eugen Banciu a reuşit cu Piranha şi Singurătatea luminii, să încheie ciclul (şapte volume) cu o confesiune întunecată.
Ion Pop nu încheie în 2012 Istoria poeziei româneşti, ci publică deocamdată un volum care pune alături interviurile date de-a lungul unei vieţi şi un altul cu publicistica sa din ultimii ani, amândouă necesare celui care va comenta Istoria poeziei... Copacul din câmpie de Gelu Ionescu poartă mai departe cu graţie şi înţelepciune mesajul unei strălucite generaţii de comentatori de literatură. Un volum masiv al lui Ion Simuţ, Vămile posterităţii. Secvenţe de istorie literară pune alături studiile unui cercetător profesionist, iar unul, şi mai amplu, a lui George Glodeanu cercetează jurnalele intime ale literaturii ro