Nu sunt critic literar, nu prea am citit – ca să folosesc un eufemism! – beletristică română contemporană în 2012, specialitatea mea fiind „pe invers”. Şi totuşi nu autorii traduşi (mulţi remarcabili, vezi masivul contingent din literatura extrem-orientală care ne-a invadat) îmi vor marca anul 2012. Pentru mine, notabile rămân Parabolele lui Iisus comentate de Andrei Pleşu, drept carte de căpătâi perenă (deci chiar şi după 2012) întru îmbogăţirea spirituală a profund credincioasei (dar nebisericoasei) fiinţe omeneşti care sunt. Apoi, pentru exasperarea pe care mi-o provoacă, De ce este România altfel? a lui Lucian Boia, în care fiecare rând, fiecare cuvânt dă glas – şi pentru mine – exasperării care l-a cuprins pe autor. Şi pe urmă faptul, de-a dreptul miraculos, că „Memoria – revista gândirii arestate” a reuşit să ajungă la nr.80 şi la al 22-lea an de viaţă, eveniment onorat de prezenţa profesorului Pierre Hassner de la Paris, renumitul specialist în relaţii internaţionale.

Dar, mai ales, 2012 înseamnă aventura personală, singulară, de a mă fi încumetat – chiar şi acum încă incredibil pentru mine – să-mi pun pe hârtie (mai curând pe ecranul calculatorului) memoriile. Declicul se produsese din toamna lui 2011, dar tot anul 2012 a stat în lumina şi umbra acestui demers. Adevărul este că – vorba lui Santiago din Alchimistul – când vrei ceva cu adevărat (căci aşa ajunsesem, după numeroase codeli şi eschivări), întregul univers concură să-ţi împlinească dorinţa.

Trei au fost oamenii şi împrejurările care au jucat rolul întregului univers în cazul meu: Lidia Bodea care, după repetate refuzuri categorice din partea mea, în mod tot miraculos m-a convins să cedez, într-o seară, când ne găseam într-o casă din Bucureşti aflată însă pe teritoriu portughez (nu putea să-mi lipsească Portugalia din aventură...); un sejur parizian de Crăciun şi Anul Nou 2012 (nici Par