Majoritatea firmelor alese de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), fie prin licitaţii, fie prin aşa-zise negocieri, aparţin regilor asfaltului, liderilor politici de la nivel central sau local, unor afacerişti cu bune conexiuni dar fără legătură cu domeniul şi chiar unor şefi ai companiei de stat, arată situaţia acestor contracte trimisă marţi seară de către firma de stat. Publicarea listei are loc după o solicitare în acest sens făcută de primul-ministru Victor Ponta.
Liderii politici
Cel mai sugestiv caz este cel al secretarului general PSD, Liviu Dragnea. Potrivit sitului de internet romaniacurata.ro, firma teleormăneană Tel Drum care a primit contracte de 30 de milioane de lei, fără TVA, a aparţinut iniţial CJ Teleorman, dar a fost privatizată în 2001, la scurt timp după ce Dragnea devenise preşedintele Consiliului Judeţean. Tel Drum a fost cumparată de un prieten din copilărie al lui Liviu Dragnea care a vândut-o ulterior, după numai câteva luni, lui Mugurel Sorin Gheorghieş şi Liviu Lucian Dobrescu, fosti colegi de facultate cu Liviu Dragnea.
Tel Drum a primit contractele pe secţiile d e drumuri naţionale Bucureşti Sud( împreună cu Gecor SRL, în valoare de 14,45 milioane lei), Alexandria (8,75 milioane lei) şi Slatina (împreună cu Alexcor Trading SRL, contract de 6,05 milioane lei).
Nici Alexcor Trading, o altă firmă care se va ocupa de deszăpezire nu a venit din neant. Firma este deţinută de Cornel Ciocan, fratele consilierului judeţean PSD, Dan Ciocan , ultimul candidat la funcţia de deputat din partea acestui partid la Caracal. Firma a primit contracte pe secţia de drumuri Râmnicu Vâlcea. Potrivit ziarului Evenimentul de Olt, împotriva lui Cornel Ciocan, DNA a început o anchetă penală în 2010, iar la începutul lunii noiembrie 2012 el a fost condamnat la 8 ani de închisoare de către