Bursa închide anul pe creştere, dar cred că nimeni nu se mai bucură. Eu aş vrea să uit anul acesta pentru ca nu am nimic plăcut să-mi amintesc în legătură cu piaţa de capital. Speram, ca toată lumea, că va fi anul listărilor şi, din nou, nu s-a întâmplat nimic. Îmi plăcea să cred că noua conducere a bursei va reuşi să scoată din criză piaţa de capital şi că va veni măcar cu un proiect de relansare, dar nu s-a întâmplat nici asta.
Am scris în schimb despre scandaluri, despre procese, despre Sima şi Chelu, despre cum acţionarii unor companii sunt purtaţi prin zeci de procese ca să-şi câştige drepturile de acţionari. Am scris despre plecarea de pe bursă a ING şi a UniCredit şi a altor bănci şi firme de brokeraj, despre exitul celui mai mare fond străin, despre delistarea Azomureş. S-a strâns atâta amăreală în vârful peniţei că nu mai găsesc nimic bun de zis despre piaţa de capital.
Aşa că voi urma sfatul unui prieten: "Uită de bursă!". Noul Guvern a uitat şi el: nu pomeneşte nimic despre bursă în programul de guvernare. Poate că vine apocalipsa financiară şi scăpăm de tot de ea.
Dacă nu, pe 3 ianuarie, o vom lua de la capăt.
Bursa închide anul pe creştere, dar cred că nimeni nu se mai bucură. Eu aş vrea să uit anul acesta pentru ca nu am nimic plăcut să-mi amintesc în legătură cu piaţa de capital. Speram, ca toată lumea, că va fi anul listărilor şi, din nou, nu s-a întâmplat nimic. Îmi plăcea să cred că noua conducere a bursei va reuşi să scoată din criză piaţa de capital şi că va veni măcar cu un proiect de relansare, dar nu s-a întâmplat nici asta.
Am scris în schimb despre scandaluri, despre procese, despre Sima şi Chelu, despre cum acţionarii unor companii sunt purtaţi prin zeci de procese ca să-şi câştige drepturile de acţionari. Am scris despre plecarea de pe bursă a ING şi a UniCredit şi a altor bănci şi firme de brokeraj, desp