Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna Guvernului Ponta (Opinii)

Publicat in Ziare.com, vineri 21 decembrie 2012 ·

Si a venit prima ninsoare mai zdravana. Sa ne intelegem, nu un sfarsit de lume, nu vreun cod rosu, nici macar cod portocaliu peste tot. Suntem in mijlocul unui decembrie absolut specific pentru clima din Romania. Sau socoteste cineva ca de Craciun ar trebui sa ne luptam cu seceta?

Va aduceti probabil aminte ce a patimit Guvernul Ungureanu, de-abia instalat in functie de cateva zile, dupa ninsorile incomparabil mai intense de la inceputul acestui an. A fost pus la zid nu numai premierul pentru nerusinarea de a cere oamenilor sa-si mai deszapezeasca si singuri ulitele, nu sa astepte cu bratele in san interventia armatei.

Au fost demonizate, pe buna dreptate de altfel, contractele incheiate cu marii regi ai asfaltului, care s-au dovedit absolut incapabili sa faca fata unei autentice ierni romanesti. Opozitia de atunci se jura ca asa ceva este inacceptabil si ca toate aceste efecte ale clientelismului trebuie sanctionate exemplar la vot. Si au fost. Ca un facut, a inceput sa ninga chiar in ziua acestui vot sanctionator. Si a continuat sa ninga.

Dupa jumatate de an de guvernare USL, te-ai fi gandit ca atat CNADNR, cat si presedintii de consilii judetene instalati sau reinstalati in functii, si ei in majoritate covarsitoare USL, au eliminat toti clientii din zona deszapezirii, au adus firme competente, cu utilaje eficente. Adica ne-am fi asteptat ca dupa declaratiile din iarna trecuta sa ne arate acum Guvernul Ponta cu prefectii sai si cu presedintii de consilii judetene cum trebuie tratata iarna la romani.

Cand colo, ce sa vezi? Nici n-a cazut bine primul fulg ca am luat-o de la capat. Drumuri blocate, oameni izolati, furie, neputinta, disperare. 80 de mii de oameni au fost izolati in Botosani, pe cod galben nu portocaliu, zeci de persoane au ramas prin scoli si primarii cate 4 - 5 zile pentru ca drumul in fata lor s-a inchi

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 41 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°