Îmi pare rău - mă oftic, ar trebui să scriu - că n-am apucat să scriu despre Trinitas TV înainte de a avea privilegiul să fiu invitat într-o emisiune a postului. Aşa, aş putea fi suspectat de subiectivism. Dar, la urma urmei, cum bine spunea cineva - Ana Blandiana, cred - obiectivismul e un subiectivism care se ignoră, cel mai adesea din laşitate.
Aşa încât voi începe cu sfârşitul, cu experienţa personală. Am fost sunat de un producător - în acelaşi timp consilier patriarhal - care m-a întrebat dacă mi-ar face plăcere să particip la o ediţie a emisiunii "Biserica, azi", al cărei realizator şi prezentator este chiar directorul postului, Vasile Bănescu (foto). Am acceptat fără ezitări şi o să vedeţi mai jos de ce. Însuşi titlul emisiunii mi se pare intreresant, pentru că sugerează înnoirea Bisericii. Iar Vasile Bănescu, în caz că vă-ntrebaţi, nu este preot, nici absolvent de Teologie, ci licenţiat în Filozofie. La Heilderberg. Numit de curând director Trinitas TV, aşa cum am aflat, un om stilat, educat, rafinat şi foarte plăcut - aşa cum am constatat întâlnindu-l.
O discuţie de o oră, pe un post TV religios, presupune anumite prudenţe şi chiar reguli, e normal să existe un dialog preliminar, mai ales în cazul unui invitat care n-a mai călcat niciodată acolo şi ar putea să calce-n străchini, să spună ceva nepotrivit - nu? Nu. Nu a existat niciun dialog preliminar - cel puţin nu despre emisiune -, nu mi s-au trasat niciun fel de limite şi am vorbit exact ce-mi trecea prin cap, ce credeam şi în ce limbaj mă simţeam bine. Şi asta în condiţiile în care am discutat despre o mulţime de subiecte, unele delicate sau controversate, de la rolul lecturii şi efectele consumului excesiv de mass media, până la predarea religiei în şcoli şi evoluţia generală a societăţii româneşti. M-am simţit acolo, în Palatul Patriarhal (în care mai intrasem pe vremea Camerei Deputaţi