Dacă şi clasa economică şi-ar dori victoria, aşa cum politicienii - aproape toţi mediocri - îşi doresc puterea, atunci România ar fi cu mult înainte. Din păcate, toţi cei care conduc clasa economică şi din a căror muncă se strâng taxe şi impozite de 43 mld. euro într-un an, îşi doresc ca lucrurile să se schimbe la nivel politic din birou, din spatele luminii reflectoarelor, fără ca ei să se murdărească. Aş putea spune că toţi cei care compun elita economică, antreprenori, proprietari de mari afaceri, directori executivi ai celor mai mari companii, bancheri, consultanţi, sunt precum membrii cooperativei din fotbalul românesc. Fiecare vrea să-şi ia punctele acasă şi niciodată nu va deranja adversarul pe terenul lui. Din acest motiv, nici clasa economică nu deranjează clasa politică şi nici invers. Şi toată lumea speră ca lucrurile să se rezolve de la sine, locurile de muncă să se facă, economia să se refacă singură, fără ca nimeni să investească, toată lumea vrea strategii naţionale, dar fiecare din sectorul privat îşi împinge pe sub uşă strategia lui şi din acest motiv sectorul energetic este praf, sănătatea este la pământ şi înghite lacom din ce în ce mai multe miliarde de euro an de an, fără a lăsa ceva vizibil în urmă, educaţia se află la decenii distanţă faţă de cerinţele pieţei muncii, infrastructura financiară este rudimentară chiar şi după 22 de ani, fiind prizoniera unui grup restrâns de interese, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care economia suferă de lipsa finanţării. Noroc că internetul şi comunicaţiile mobile au luat-o puţin înainte. 2012 a fost un an prost în care s-a arătat în toată urâţenia ei clasa politică, cu ai săi lideri, iar economia, cu toţi actorii ei, s-a ascuns în spatele birourilor şi s-a uitat cum firavul plus de încredere este călcat în picioare. Din a doua parte a anului totul s-a înrăutăţit, creşterea economică de peste 1% s-a