Ieşeanca Maria Anton (44 de ani) este una dintre puţinele persoane nevăzătoare din tot judeţul Iaşi care nu au lăsat handicapul său să le definească viaţa, iar în prezent reuşeşte să îşi câştige propriii bani, fără a sta la mila statului. Ieşeanca Maria Anton (44 de ani) este una dintre puţinele persoane nevăzătoare din tot judeţul Iaşi care nu au lăsat handicapul său să le definească viaţa, iar în prezent reuşeşte să îşi câştige propriii bani, fără a sta la mila statului.
Salonul Mariei este mic şi modest, însă pentru ea reprezintă motivul de a se ridica în fiecare dimineaţă din pat. Femeia nu mai vede aproape deloc, distinge doar când e zi şi când e noapte. Din acest motiv, nu şi-a putut găsi un loc de muncă, dar nici nu a vrut să fie la mâna statului român, aşa că şi-a luat inima în dinţi, s-a zbătut şi a reuşit să obţină un spaţiu chiar în blocul în care locuieşte. “Am cheltuit 10.000 de lei să fac salonul, nu era nimic aici. Am fost atât de bucuroasă când am terminat şi am primit prima clientă! Am simţit că am un rost în viaţă! Am visat mereu să am propriul salon, mai ales după ce am mai lucrat pentru alţii în trecut”, spune Maria.
Vara are cam 5 cliente pe zi, iarna merge mai greu, dar tot reuşeşte să se întreţină cu banii pe care îi câştigă. În plus, ieşeanca face acum şi un curs de asistente la distanţă, pentru că, spune ea, vrea mereu să înveţe ceva nou şi zice că nu se ştie niciodată când îi va trebui.
În Iaşi sunt în prezent peste 1.000 de nevăzători şi doar 5 dintre aceştia sunt angajaţi, restul trăind din pensia de handicap şi din ajutorul acordat de stat.
• Enervează-l pe Scrooge şi poţi citi Libertatea.ro pe un laptop nou-nouţ!