Specialistă în necromanţie, doamna din imagine are nevoie de sânge proaspăt, de student, pentru a-şi putea învia cadavrele ieşite la pensie Cu riscul că o să fiu considerat mizantrop, malthusianist, duşman al Poporului, am să spun că, după umila mea părere, Apocalipsa e un lucru bun. Ea a avut un rol educativ în istoria omenirii. A fost un fel de revoluţie sângeroasă, dar necesară, care a eliminat de pe scena lumii creaturi decrepite, demodate şi desuete, ca de pildă dinozaurii. În urmă cu 65 de milioane de ani, matahalele astea stăpâneau planeta şi făceau ce voia muşchii lor deltoizi şi interminabili. Din păcate, pe atunci nu exista presă de investigaţii, astfel încât nu putem decât bănui abuzurile unui Velociraptor sau ale unui T-Rex. E clar însă că abuzurile au existat, iar creaturile celelalte, minuscule şi insignifiante, nici nu suflau în faţa dinozaurilor. Pe atunci nu exista nici ANI, nici DNA, nici DIICOT, şi de-aia mastodonţii n-aveau teamă să încalce legea firii. Până când vreo instanţa superioară – un fel de UE a Cretacicului – a decis să trimită pe Terra un asteroid, să facă ordine. Şi ăsta i-a popit pe dinozauri, permiţând mititeilor oprimaţi să se dezvolte. Ei, de data asta are să fie altfel. Ştiu că unii dintre voi cred că dinozaurii sunt oale şi ulcele încă de acum 65 de milioane de ani. Fals, dragii mei. Cel puţin în România, dinozaurii au înviat printr-o magie populară pe data de 9 decembrie şi sunt acum nu doar mai puternici ca niciodată, ci şi mai vicleni. Având în frunte o Archaeopteryxăcu privire de bufniţă vicleană, îndărătul ochelarilor cu ramă groasă, noii mastodonţi au revenit la viaţă şi abia aşteaptă să se înfrupte din bucate. De acum, bănişorii a milioane de studenţi le vor servi drept masă, după ce, în ultimii ani, cam făcuseră foamea, trăind doar din pensia nesimţită şi şpăgile strânse la ciorap de la generaţii de cotizanţi. Ordinul dat